Cei patru lei deţinuţi ilegal de Nuţu Cămătaru şi preluaţi în februarie de autorităţi nu au fost transferaţi într-o rezervaţie africană, aşa cum era stabilit. Motivul: nimeni nu ştie ai cui sunt, în acte.
Oficialii Gărzii de Mediu nu cunosc răspunsul la o întrebare simplă cu privire la animalele găsite pe proprietatea lui Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru: cine este acum proprietarul celor patru lei? Această bâlbă birocratică ridică o problemă majoră cu privire la soarta animalelor, având în vedere că Grădina Zoo Bucov-Ploieşti, care adăposteşte temporar animalele, le mai poate ţine doar trei zile. Grădina nu poate asigura un spaţiu adecvat cerut de lege.
Zoo Bucov: „Să vină să şi le ia!”
Administratorul Grădinii Zoo Bucov-Ploieşti, Gheorghe Raicu, a aflat de la reporterul României libere că transportul leilor nu se mai poate face:
„Cum adică nu mai vin?! Să vină să şi le ia! Înţelegerea e pentru 45 de zile, adică până pe 12 aprilie. Noi nu avem spaţiu, îi ţinem pe toţi patru în 100 de metri pătraţi. Şi nu putem să-i ţinem mai mult, că apoi luăm noi amendă că nu respectăm legea.” Grădina Zoo nu e interesată de preluarea definitivă a leilor pentru că are în proprietate alţi cinci lei.
„Ăştia mănâncă un cal odată! De unde atâta hrană? Nu mai spun că noi i-am hrănit, n-am cerut niciun ban. Noi le-am asigurat îngrijire, asistenţă veterinară, tot. Dar îi mai ţinem trei zile şi gata, nu ştiu ce-o să se întâmple cu ei după aia,” spune Raicu.
Cei patru lei şi doi urşi au ajuns la Grădina Ploieşti-Bucov în februarie, după ce Garda de Mediu a constatat că Nuţu Cămătaru, momentan aflat în arest preventiv, îi deţinea ilegal.
Potrivit legislaţiei din România, deţinerea animalelor sălbatice este infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă penală de la 500 de lei la 10.000 de lei şi confiscarea animalelor.
Vier Pfoten: Eşec lamentabil al autorităţilor
Fundaţia Vier Pfoten şi-a oferit ajutorul şi a transportat leii la grădina zoo pentru o cazare temporară de o lună şi jumătate. Oficialii fundaţiei au propus şi o soluţie definitivă: transportarea leilor în rezervaţia africană Lionsrock, ce aparţine organizaţiei, şi cazarea permanentă a urşilor la Grădina Bucov, într-un ţarc mare, potrivit speciei.
Dacă urşii şi-au găsit adăpost definitiv, cazul leilor s-a complicat din motive birocratice, spun oficialii Vier Pfoten. Potrivit acestora, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu, în loc să confişte animalele, le-au preluat în custodie de la cei care le deţineau ilegal, printr-un proces verbal de predare-primire. Ulterior, animalele au fost predate tot în custodie Grădinii Zoologice Bucov, din Ploieşti.
„Este extrem de regretabil că prima acţiune de asemenea anvergură, în care autorităţile au intervenit pentru aplicarea legii privind deţinerea animalelor în captivitate privată, eşuează lamentabil din cauza faptului că nişte funcţionari publici susţin că nu găsesc calea legală pentru a rezolva definitiv situaţia acestor animale. (…) Din cauza faptului că până în acest moment autorităţile nu s-au decis cine este proprietarul de drept al animalelor, cei patru lei nu pot fi transferaţi în rezervaţia Lionsrock,” a declarat Kuki Barbuceanu, coordonator de proiecte Vier Pfoten.
Garda de Mediu: „Nu s-a stabilit cine este proprietarul
Oficialii Gărzii de Mediu au transmis României libere că transportul nu a fost posibil pentru că nu au fost îndeplinite toate formalităţile legale.
„Până la acest moment, nu s-a stabilit cine este proprietarul animalelor,” transmite un comunicat al Gărzii de Mediu, care precizează că instituţia nu are dreptul să confişste animale.
În ce priveşte soarta leilor după expirarea celor 45 de zile de cazare la Zoo Bucov, reprezentanţii insistă că aceştia pot rămâne aici, în ciuda spaţiului neadecvat în care sunt ţinuţi.
Paula Iacob, avocata lui Nuţu: „S-a îngălbenit când a auzit de Africa”
Motivul pentru care leii nu au mai putut fi transferaţi în Africa este că oficialii Gărzii de Mediu au realizat că ar încălca legea dacă ar fi de acord cu acest transport, spune avocata lui Nuţu Cămătaru, Paula Iacob: „La prelungirea mandatului de arestare preventivă, procurorii au cerut timp şi pentru ancheta privind animalele respective. Deci ele sunt obiectul anchetei. Şi, foarte important, sunt în proprietatea lui Ion Balint până când o instanţă va hotărî altfel.”
Apărătoarea celui acuzat de mai multe infracţiuni cu violenţă a vorbit despre dragostea mare pe care Nuţu Cămătaru le-o poartă leilor.
„S-a schimbat la faţă când a auzit de Africa. S-a îngălbenit. Mi-a zis să facem totul pentru ca leii să rămână în România, îi iubeşte foarte mult. I-a primit cadou când erau mici, îi are dinainte ca legea să interzică deţinerea de animale sălbatice. N-au fost niciodată un pericol,” spune avocata, care cataloghează drept rezultate ale unei imaginaţii bolnave acuzaţiile că Nuţu Cămătaru folosea leii pentru intimidarea celor care îi datorau bani.