25.3 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialLegea care ridică zgârie-nori lângă monumente

Legea care ridică zgârie-nori lângă monumente

Proiectul pentru modificarea Legii Construcţiilor are doar două paragrafe, dar acestea ar putea modifica arhitectura oraşelor româneşti. Dacă în termen de 30 de zile de la data depunerii documentaţiei complete, autorizaţia de construcţie nu a fost emisă de către autorităţi, aceasta va fi considerată aprobată tacit, se arată în propunerea legislativă depusă de parlamentarii Vasile Gherasim (PDL), Mircea Duşa (PSD) şi Puiu Haşotti (PNL).

Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaţilor în 2009, deşi fusese respins în Senat. Preşedintele Traian Băsescu a refuzat să-l promulge şi l-a trimis înapoi la Parlament pentru reexaminare. Anul acesta, în noiembrie, deputaţii l-au votat din nou, chiar în forma respinsă de preşedinte. Băsescu a contestat proiectul la Curtea Constituţională, care l-a declarat ieri neconstituţional, astfel că iniţiativa se va întoarce din nou la Parlament.

„Riscăm să ne apucăm să construim fiecare pe unde vrem, să ne găsim un prieten în primărie care să ţină autorizaţia şi în ziua 31 să plantăm lângă Ateneul Român un turn de 50 de etaje”, a spus ieri preşedintele. El a adăugat că ar promulga imediat legea, dacă ar avea convingerea „că mediul de afaceri reacţionează conform legii, întotdeauna”.

Arhitecţii: va fi haos

Specialiştii consultaţi de România liberă avertizează la rândul lor că o astfel de lege ar putea duce la apariţia unor zgârie-nori în zonele protejate şi că riscă să crească numărul autorizaţiilor contestate în instanţă. „Nici nu vreau să iau în considerare reaua intenţie. E suficientă o bâlbâială a autorităţilor publice,” spune Dan Marin, membru al Ordinului Arhitecţilor din România. „O să iasă o suită întreagă de scandaluri”, avertizează el, amintind că deja se emit autorizaţii de construcţie care nu au toate avizele şi există numeroase procese pe rol privind astfel de autorizaţii. ” În acest domeniu nu este nevoie de laxism, ba dimpotrivă, lucrurile trebuie şi mai strânse,”, adaugă Marin.

Nici arhitectul-şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, nu e mulţumit de acest proiect de lege, pe care îl consideră „o prostie”. Deşi autorităţile urmăresc lucrările de construcţii, există riscul să apară şi turnuri de zeci de etaje lângă monumente istorice. „Nu există nicăieri în lume aprobare tacită pentru autorizaţii de construcţie,” mai spune Pătraşcu.

Amenzi mai mari pentru autorităţi

Iniţiatorii legii nu se tem însă de astfel de consecinţe. Deputatul Mircea Duşa îşi susţine propunerea legislativă afirmând că singura consecinţă va fi promptitudinea autorităţilor locale. „Nu există astfel de riscuri, pentru că vor fi amenzi mult mai mari pentru autorităţile locale dacă nu eliberează autorizaţiile la timp. Dacă amendezi un primar cu 100 de milioane de lei vechi, nu se va grăbi să elibereze autorizaţia?”, spune Duşa.

„Sigur că da, să mai dea la autorităţile locale, că şi aşa au bugetele la jumătate şi salarii tăiate,” a fost reacţia arhitectului-şef al Capitalei la această afirmaţie.

Monica Bonea
Monica Bonea
Monica Bonea, editor Rl online
Cele mai citite

Kituri profesionale pentru extensii de gene: ce conțin și cum să le folosești?

Te specializezi în domeniul extensiilor de gene sau ești deja un lash artist cu experiență? Indiferent câte seturi de extensii ai aplicat până acum,...

Accident mortal: un șofer a plonjat cu mașina în lacul Pantelimon

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că șoferul nu avea permis de conducere Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, sâmbătă, în jurul orei 10,10, polițiştii au...

Jucătoare de tenis cunoscute la pariuri

Tenisul feminin a oferit, de-a lungul timpului, partide memorabile ce nu pot fi uitate de pasionații acestui sport. Nume importante din circuitul WTA au...
Ultima oră
Pe aceeași temă