17 C
București
marți, 15 octombrie 2024
AcasăSpecialLaszlo Tokes si Kelemen Hunor dezaprobă gestul spânzurării unei păpuşi cu chipul...

Laszlo Tokes si Kelemen Hunor dezaprobă gestul spânzurării unei păpuşi cu chipul lui Avram Iancu

Vicepreşedintele Parlamentului European, Laszlo Tokes şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor au condamnat, marţi seara, acţiunea tânărului din Miercurea Ciuc care a spânzurat o păpuşă cu chipul lui Avram Iancu, potrivit Agerpres.

 

Csibi Barna, lider al grupării extremiste Garda Secuiască a organizat o acţiune în cadrul căreia a vrut ‘să le reamintească’ locuitorilor din Miercurea Ciuc de faptul că, în 1848, românii ar fi comis acte de cruzime faţă de maghiari. La un moment dat, el a spânzurat o păpuşă care în locul feţei avea o fotografie a lui Avram Iancu, după ce, în prealabil, îl condamnase la moarte pe revoluţionarul român. Acţiunea s-a desfăşurat într-un anonimat total, dar a ajuns în atenţia opiniei publice după ce Csibi Barna a postat mai multe filmuleţe pe internet.

Vicepreşedintele Parlamentului European, Laszlo Tokes, s-a arătat surprins de acţiunea tânărului extremist şi a spus că ‘acesta este stilul din ţările arabe‘. El a ţinut, însă, să precizeze că ‘această acţiune nu are nimic în comun cu tradiţiile de sărbătorire ale maghiarilor şi că sărbătorile noastre nu se îndreaptă împotriva nimănui’.

La rândul său, preşedintele UDMR, ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a catalogat ca fiind regretabilă şi lipsită de respect o astfel de acţiune.
‘E regretabil dacă s-a întâmplat. E regretabil şi e lipsă de respect. Noi, de fiecare dată am cerut respect pentru ziua noastră naţională, pentru tradiţiile noastre, pentru sărbătorile noastre, pentru valorile noastre. Şi respectul trebuie să fie reciproc. E regretabil’, a conchis Kelemen Hunor.

Csibi Barna este cunoscut opiniei publice locale şi naţionale pentru acţiunile sale. El este cel care a înaintat un proiect de hotărâre prin care denumirea oraşului Miercurea Ciuc să fie inscripţionată şi în scriere veche secuiască, proiect adoptat de Consiliul Local, dar anulat în instanţă. Totodată, Csibi Barna a strâns semnături pentru ca numele municipiului Miercurea Ciuc să fie exclusiv în limba maghiară şi pentru desfiinţarea Monumentului Ostaşului Necunoscut din oraş, unde se sărbătoreşte anual Ziua Naţională a României.

Anul trecut, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita a început, împotriva lui Csibi Barna şi a altor doi tineri, urmărirea penală pentru instigare la discriminarea şi constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist sau xenofob. Cei trei au afişat, în luna aprilie, în faţa unui supermarket din Miercurea Ciuc, o pancartă pe care scria, în limba maghiară, ‘Ruşine să-ţi fie, iar ai cumpărat de la evrei’, lângă care s-au şi fotografiat.

Cele mai citite

Românii au cheltuit 2,6 miliarde de euro pe vacanțe externe, o sumă similară cu cea de anul trecut

Turiștii români au cheltuit 2,6 miliarde de euro pe vacanțele în afara țării în primele opt luni ale anului 2024, conform calculelor realizate de...

Studiu: Social media schimbă „fața” adolescenților. Peste jumătate dintre ei vor să-și modifice aspectul

Un sfert dintre tinerii români au curajul să apeleze la operații estetice Conform unui studiu făcut de Acnemy, imaginea de sine a adolescenților și tinerilor...

Țânțari veniți cu avionul răspândesc malarie pe toate continentele

Cazuri care ajung la noi în țară provin și de la cei care se întorc din Franța sau Danemarca, nu doar din zona africană Managerul...
Ultima oră
Pe aceeași temă