13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialJurnalistul Sabin Orcan, despre deputatul USR care a mâncat din gunoi: Ideologia...

Jurnalistul Sabin Orcan, despre deputatul USR care a mâncat din gunoi: Ideologia n-a fost un criteriu de selecție pentru cei propuși pe liste, dar un control psihiatric n-ar fi stricat

Jurnalistul Sabin Orcan a scris despre cazul deputatului USR Adrian Dohotaru, care a mâncat din gunoi, în urmă cu câteva zile, ca să atragă atenția asupra risipei de mâncare. El a remarcat că gestul alesului ”ne arată ce poate face Stânga din om”, dar și că ”abia dacă ne mai miră că, în urma alegerilor, diverși tolomaci sau pur și simplu dilii ajung să ocupe locurile ocupate odinioară de Brătieni, Kogălniceanu sau Iorga”. 



”Știrea părea atât de incredibilă încât am căutat-o la sursă. Și am găsit postarea lui Dohotaru de pe pagina USR Cluj. Nici vorbă de umor, omul se ia foarte în serios. Ba chiar își ilustrează textul cu o poză de prim plan pe fundalul unui munte de gunoaie. Vă puteți închipui un parlamentar scormonind prin tomberoane ca ultimul boschetar? Puteți vizualiza scena în care un ales al neamului își astâmpără foamea cu firimiturile rămase de la gustarea unui coleg? E o imagine greu de digerat în orice democrație în care reprezentanții poporului nu sunt chiar niște neica nimeni adunați la nimereală de pe stradă. Sigur, la noi, după experiența comunistă a Marii Adunări Naționale, orice e posibil. Așa că abia dacă ne mai miră că, în urma alegerilor, diverși tolomaci sau pur și simplu dilii ajung să ocupe locurile ocupate odinioară de Brătieni, Kogălniceanu sau Iorga”, a remarcat directorul editorial al ziarului ”România Liberă”.

Sabin Orcan a mai scris că, ”dincolo de penibilul situației, gestul junelui agitator Dohotaru, consacrat în paginile portalului de propagandă online CriticAtac, ne arată ce poate face Stânga din om. În cazul său, dintr-un tânăr cu privire inteligentă și oarecari pretenții de cultură n-a mai rămas decât un clovn. Singura mea nedumerire se referă la USR. Înțeleg că ideologia n-a fost un criteriu de selecție pentru cei propuși pe liste, dar un control psihiatric n-ar fi stricat. Nu de alta, dar în ritmul ăsta parcă văd că “salvatorii” patriei se vor tăvăli în curând prin mocirlă ca porcii. Ca să ne demonstreze că, la o adică, suntem cu toții niște animale, iar mizeria e mediul nostru natural”. 

Cele mai citite

Renunțarea la sobele cu lemne, inepții. “Cu ce să ne încălzim? Curent electric? Ăla pe care am ajuns să îl importăm la prețuri astronomice?”,...

Partidul S.O.S al Dianei Șoșoacă susține că românii nu se pot încălzi cu "curentul electric importat la prețuri astronomice", ci este nevoie de sobele...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă