Jurnalistul Horia Tabacu, care a decedat sâmbătă, la vârsta de 60 de ani, va fi înmormântat marţi, la amiază, în cimitirul satului Brătia, comuna Axintele, judeţul Ialomiţa, potrivit unui anunţ postat pe site-ul publicaţiei Evenimentul zilei, la care acesta a lucrat în ultimii ani, transmite Mediafax.
Înmormântarea lui Horia Tabacu va avea loc marţi, la amiază, în cimitirul satului Brătia, comuna Axintele, judeţul Ialomiţa. Marţi, la ora 11.00, va avea loc o slujbă la biserica din localitate.
Jurnalistul Horia Tabacu, consultant editorial al cotidianului Evenimentul zilei, a murit, sâmbătă, la vârsta de 60 de ani, din cauza unor probleme cardiace.
Născut pe 25 octombrie 1954, Horia Tabacu a urmat cursurile Universităţii Bucureşti, Facultatea de Limba şi Literatura română.
Din iulie 2011 şi până în prezent, Horia Tabacu a fost consultant editorial al cotidianului Evenimentul zilei.
De-a lungul carierei sale, Horia Tabacu a lucrat la publicaţiile Informaţia Bucureştiului, Libertatea, Evenimentul zilei, Ultimul cuvânt şi Ziua. El a fost şi director al revistei Hustler şi a contribuit la lansarea ziarelor Averea şi Cancan.