Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, joi, contestațiile formulate de fostul președinte al Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB), Ovidiu Munteanu, și de alte șase persoane împotriva deciziei de arestare preventivă în dosarul în care procurorii investighează decontări ilegale de servicii medicale, potrivit Agerpres. Decizia ÎCCJ este definitivă, toți cei șapte inculpați rămânând în arest preventiv.
"Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații Petrescu Mina Elena, Geambașu Ion Răzvan, Sardare Jeana, Bara Lucian Vasile, Mihăescu Ion Ovidiu, Munteanu Ovidiu și Mocanu Gabriela Rodica împotriva încheierii de ședință din camera de consiliu din data de 1.09.2017, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București — Secția a II-a Penală", se arată în încheierea de ședință.
Pe 1 septembrie, în același dosar, au fost arestați preventiv și fostul președinte al CNAS Marian Burcea, alături de Alin Sergiu Costache, Nicolae Sergiu Ciobanu, Răzvan Mihai Mischie, Mariei Costică și Cristinei Manta, în timp ce Irina Adelina Geambașu a fost plasată în arest la domiciliu.
Potrivit DNA, Marian Burcea, fost președinte al CNAS, este cercetat pentru constituire a unui grup infracțional organizat și folosirea influenței în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite; Ovidiu Munteanu, managerul Direcției Relații Contractuale și, respectiv, din 13 iulie, președintele CASMB — pentru constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul uconstituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, abuz în serviciu și folosirea influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite, în formă continuată (opt acte materiale).
Lucian-Vasile Bara, președinte al CASMB de până la 13 iulie, este cercetat pentru constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit; managerul Direcției Control a CASMB, Ion-Ovidiu Mihăescu — pentru constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit; Alin-Sergiu Costache, șef al Direcției Generale de Monitorizare Antifraudă din CNAS — pentru constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite.
Gabriela-Rodica Mocanu, Mina-Elena Petrescu, Jeana Sardare, funcționare în cadrul CASMB, sunt cercetate pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată (354 de acte materiale), constituire a unui grup infracțional organizat, fals informatic, în formă continuată, și permitere a accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, în formă continuată (354 de acte materiale).
Nicolae-Sergiu Ciobanu este cercetat pentru trafic de influență, în formă continuată (3 acte materiale), și instigare la folosirea influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite; Irina-Adelina Geambașu, asociat și administrator al unei societăți comerciale, e cercetată pentru instigare la infracțiunea de folosire a influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite, în formă continuată (8 acte materiale); Răzvan-Mihai Mischie, reprezentant legal al unei societăți prestatoare de servicii medicale — pentru înșelăciune, în formă continuată (18 acte materiale), Maria Costică, reprezentant legal al unei societăți prestatoare de servicii medicale — pentru înșelăciune, în formă continuată (17 acte materiale) și avocata Cristina Manta, pentru complicitate la înșelăciune, în formă continuată (18 acte materiale).
Potrivit ordonanței procurorilor, în cauză există date și probe că, prin activitățile infracționale desfășurate de inculpați, bugetul CASMB a fost păgubit cu 13.189.553,76 lei (aproximativ 3 milioane de euro).
Concret, arată anchetatorii, în perioada ianuarie 2016 — august 2017, ar fi fost constituit un grup infracțional organizat, prin care sume de bani în valoare totală de 13.189.553,76 lei din fondurile Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București ar fi fost fraudate prin decontarea nelegală a unor servicii de îngrijiri medicale la domiciliu fictive, inclusiv pe baza unor dosare medicale întocmite în fals, cu implicarea unor funcționari din cadrul CASMB, sub protecția unor persoane din conducerea instituției, dar și din conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.