7.1 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăSpecialJudecătoarea Topor, arestată pentru 29 de zile. Vezi motivarea arestării

Judecătoarea Topor, arestată pentru 29 de zile. Vezi motivarea arestării

Judecătoarea Anişoara Topor, de la Tribunalul Vrancea, a fost arestată preventiv pentru 29 de zile sub acuzaţia că a încercat zădărnicirea aflării adevărului, prin preconstituirea unor înscrisuri pentru a da o aparenţă de legalitate faptelor ce conturează acuzaţiile de corupţie, potrivit motivării judecătoreşti.

În acest sens, sunt înscrisurile ridicate la percheziţia domiciliară, legate de demersurile făcute de inculpată şi de soţul său T.M. pentru a şterge urmele infracţiunii dar şi circumstanţele reale ale comiterii pretinselor fapte, astfel cum rezultă din întregul material admninistrat in cauză.

Curtea a aprobat arestarea preventivă a judecătoarei pe baza presupunerii că inculpata în calitatea avută, de judecător, a pretins denunţătorului I.C. bani si alte foloase ilicite pentru a-i da o soluţie favorabilă, în dosarul în care acesta era direct interesat, dosar aflat în instrumentarea sa şi pentru a asigura, în continuare, în mod definitiv, caştigarea procesului prin exercitarea influenţei asupra unui judecător investit cu judecarea cauzei în recurs

Cele mai citite

Microsoft anunță investiții masive în AI: 80 de miliarde de dolari pentru 2025

Microsoft intenționează să aloce aproximativ 80 de miliarde de dolari în anul fiscal 2025 pentru dezvoltarea centrelor de date dedicate inteligenței artificiale, aplicațiilor bazate...

Rusia revendică cucerirea orașului Kurahove din estul Ucrainei, în urma unei bătălii de trei luni

Rusia a anunțat luni că a cucerit orașul minier Kurahove, în estul Ucrainei, după aproape trei luni de bătălie intensă. Ministerul rus al Apărării...

Avertismentul expertului fiscal, Gabriel Biriș: Datoria publică în creștere, posibile majorări de TVA

Biriș a explicat că datoria publică a crescut rapid, ajungând deja la peste 50% din PIB și se îndreaptă către 60% Gabriel Biriș, avocat specializat...
Ultima oră
Pe aceeași temă