6 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialIohannis-Macron: Sprijin pentru Schengen, divergențe legate de muncitorii detașați. Tudose, lăsat să...

Iohannis-Macron: Sprijin pentru Schengen, divergențe legate de muncitorii detașați. Tudose, lăsat să aștepte cu masa de prânz

Președintele Franței, Emanuel Macron, a efectuat, joi, o vizită de circa opt ore la București, unde s-a întâlnit cu șeful statului român și cu premierul PSD.

Discuțiile dintre Iohannis și Macron s-au prelungit cu circa 40 de minute peste ora programată, iar la final ei au anunțat o „cooperare întărită“ între cele două state.

Șeful statului francez urma să ia dejunul împreună cu premierul Tudose la ora 15.00, dar la 15.55 abia plecase de la Cotroceni.


Imediat după ce a fost primit la Preşedinţie de cuplul Iohannis, Macron a pus pe Twitter următorul mesaj: "Am sosit la Bucureşti pentru a construi împreună cu Klaus Iohannis o Europă care protejează" şi i-a dat tag preşedintelui României.

În prezența celor doi președinți, s-au semnat două documente care deschid perspectivele unei cooperări militare bilaterale: declaraţia între Airbus Helicopters şi IAR Braşov, precum şi Memorandumul de înţelegere privind “Ground Based Air Defence Systems” pentru Forţele Armate Române dintre MBDA şi Romarm.

Grupul european MBDA vrea să vândă sistemul sol-aer Aster 30 cu rază lungă antirachetă şi antiaviaţie (până la 120 km), folosit în prezent de armatele din Franţa, Italia şi Marea Britanie. Pentru rază scurtă şi medie, MBDA propune României sistemul Aster 15.


Semnarea acestor documente intervine imediat după ce directorul Airbus Helicopters România, Serge Durand, filială a grupului european Airbus, avertizase Guvernul de la București că ar trebui să organizeze o licitație ''transparentă'' pentru achiziția de elicoptere.

Și Airbus Helicopters ar fi vrut să vândă elicoptere militare, dar, la 3 august, Guvernul României a anunțat că a semnat o scrisoare de intenţie prin care anunţă Statele Unite asupra disponibilităţii de achiziţionare a unor elicoptere de atac.

Elicopterele de atac pe care România intenţionează să le achiziţioneze vor fi produse în România, compania producătoare, Bell Helicopter, dându-şi acordul pentru acest lucru.

„Nu sunt pentru, nu sunt contra“

În ceea ce privește dorința președintelui Macron de a modifica directiva europeană cu privire la munca detașată, în vederea înăspririi ei, șeful statului român a evitat să dea un răspuns clar. „Nu pot să spun că sunt pro sau contra, sunt aspecte care trebuie discutate de specialişti. Nu o să stau eu şi preşedintele Macron să elaborăm un draft al acestei directive (…) Trebuie să vedem aceste nemulţumiri pe de o parte în Europa de Vest şi dorinţa unora de a trăi mai bine“, a declarat Iohannis.

AFP a scris, joi dimineață, că Franța obținuse sprijinul Cehiei și Slovaciei pentru modificarea acestei directive.


Preşedintele Franței, Emmanuel Macron a avertizat autoritățile române că proiectul de reformă a Justiţiei, așa cum este el vehiculat la București. „nu este coerent cu voinţa de luptă împotriva corupţiei”.

Franţa vrea să limiteze durata acestor detaşări la 12 luni, pe o perioadă de doi ani, în contextul în care Comisia Europeană (CE) propunea, în mai, o limitare la doi ani. „Nu accept ca un transportator francez să facă dumping social angajând lucrători din ţări cu salarizare redusă“, a declarat Macron, în confe-rința de presă de după discuțiile cu Iohannis.

Franţa este susţinută de Austria, care a pledat în favoarea unei limitări la şase luni şi consideră reforma „urgentă“. „În contextul în care noi am creat locuri de muncă“, şomajul nu a scăzut proporţional, „din cauza muncitorilor străini“, a subliniat Cancelaria austriacă.

Polonia şi Ungaria – mari trimiţătoare de muncitori detaşaţi – rămân în ceea ce le priveşte extrem de ostile oricărei reforme. Însă aceasta ar putea să fie adoptată în pofida acestor ţări, deoarece ea necesită o hotărâre doar cu o majoritate calificată şi nu în unanimitate.

Sprijin pentru aderarea României la Schengen

Președintele Franței a declarat, răspunzând unei întrebări, că sprijină aderarea României la Schengen.


Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat miercuri seară, după ce a vizitat Muzeul Satului împreună cu președintele Klaus Iohannis, că va reveni la București în anul 2018, la momentul celebării centenarului României Mari.

„Răspunsul meu este «Da». Vreau să salut toate eforturile României, care a contribuit la securitatea graniţelor europene. Reticenţa care a existat privitoare la Schengen este legată de faptul că acest lucru ar fi însemnat riscul de a-i lăsa pe migranţi să intre. Pot să constat că România a contribuit într-un mod deosebit de eficace. Nu am niciun motiv să mă opun intrării României în Schengen. Acesta trebuie reformat în profunzime şi România să între în acest spaţiu întărit”, a susținut șeful statului francez.

Cele mai citite

Ministerul Finanțelor atinge un record: 16,4 miliarde lei atrași de la populație prin titlurile de stat Fidelis în 2024

Cea mai recentă emisiune, derulată între 9 și 18 decembrie 2024, a generat investiții de 2,6 miliarde de lei Ministerul Finanțelor a atras de la...

Sorin Grindeanu anunță finalizarea și punerea în trafic a încă 250 km de drum de mare viteză în 2025

În prezent, România beneficiază de o rețea rutieră de mare viteză de 1.280 km Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că România continuă să accelereze...

Atracții turistice care-și închid porțile în 2025

Unele muzee, situri naturale și hoteluri și-au luat rămas bun pentru totdeauna în acest an, cum ar fi emblematicul club parizian Chez Michou Călătoria globală...
Ultima oră
Pe aceeași temă