2.1 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăSpecialInvestitiile municipalitatii Piatra Neamt, cercetate de DNA

Investitiile municipalitatii Piatra Neamt, cercetate de DNA

Sectia de combatere a infractiunilor conexe faptelor de coruptie a Directiei Nationale Anticoruptie, condusa de procurorul Doru Florin Tulus, cerceteaza investitiile actualei administratii a municipiului Piatra Neamt.  Dosarul se afla in lucru la aceasta data, dupa cum a confirmat Livia Saplacan, purtator de cuvant al DNA. Intr-o solicitare trimisa pe adresa Consiliului Local Piatra Neamt, sub semnatura procurorului Doru Florin Tulus, sunt cerute hotarari de consiliu local, documente care au stat la baza emiterii acestora, precum si procesele-verbale ale sedintelor in care au fost luate respectivele hotarari.

Printre investitiile vizate se afla reabilitarea termica a municipiului. Prin aceasta reabilitare, care a costat 21,3 milioane euro, au fost inlocuite centralele termice de cvartal cu centrale termice de bloc. Trebuie precizat ca unele centrale termice de cvartal tocmai fusesera modernizate, fiind dotate cu cazane termice de randament mare.  O alta investitie controversata este infrastructura turistica de pe Muntele Cozla, din rezervatia paleontologica, estimata la 8,3 milioane de euro. De mentionat ca IPJ Neamt a deschis o cercetare prealabila in cazul rezervatiei paleontologice, dar a inchis, recent, cazul cu un raspuns de la Ministerul Culturii in care se precizeaza ca rezervatia nu este in curtea acestui minister. Alte milioane de euro cheltuite si care sunt acum in vizorul DNA au mers la reabilitarea si dezvoltarea infrastructurii urbane. De asemenea, au fost solicitate acte referitoare la modernizarea si reabilitarea strandului municipal, cu o investitie totala de 3,6 milioane de euro, cu finantare PHARE. O alta tinta este reabilitarea statiilor de autobuz din municipiu, care au devenit proprietate privata. Intrebat despre aceasta cercetare a DNA, primarul de Piatra Neamt, Gheorghe stefan, a amenintat ca ne da in judecata: "La dumneavoastra a ajuns o hartie secreta din Primarie. Va voi da in judecata daca scrieti despre ea, ca sa imi spuneti de la cine o aveti. Persoana care a sustras acest document este vinovata si vreau sa o identific pentru a fi trasa la raspundere".

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă