Trenurile care trebuiau să ajungă în Gara de Nord din București din vestul țării au înregistrat, marți dimineața, întârzieri de până la 220 de minute din cauza unui macaz defect din stația Ciolpani. Astfel, circulaţia feroviară pe relaţia Videle – Roşiori s-a desfăşurat cu dificultate în intervalul orar 06.35-08.45, potrivit Companiei CFR SA, administratorul infrastructurii publice feroviare din România.
În intervalul mențional circulația feroviară s-a desfășurat pe un singur fir, astfel încât mai multe trenuri au fost nevoie să aștepte în stațiile Videle, Gălăteni şi Ciolpani.
În urma defecțiunii macazului, 6 trenuri de călători vor ajunge la destinaţie cu întârzieri cuprinse între 20-50 de minute, iar trenul IR 1696 va înregistra o întârziere de 130 de minute, a anunțat CFR SA. Totuși, potrivit tabelei existente în Gara de Nord din Capitală, întârzierile au ajuns și până la 240 de minute pentru un singur tren.