2.8 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialInsolvența Imprimeriei Ardealul aduce plângere penală împotriva lui Ponta

Insolvența Imprimeriei Ardealul aduce plângere penală împotriva lui Ponta

Fostul ­deputat PSD Mircia Giurgiu a sesizat DNA în legătură cu modul în care este ­devalizată compania de stat.

Fostul deputat PSD Mircia Giurgiu l-a reclamat la DNA pe premierul Victor Ponta. Mircia Giurgiu a formulat un denunț în calitate de lider al Uniunii Sindicatelor Tipografilor din România, prin care le solicită procurorilor să investigheze modul în care este devalizată Compania Națională a Imprimeriilor Coresi. Denunțul a fost înregistrat după ce conducerea Imprimeriilor Coresi a decis vânzarea activelor Imprimeriei Ardealul din Cluj. Imprimeria clujeană este deținută de compania Coresi. Mircia Giurgiu este de părere că ”directorul Companiei Naționale a Imprimeriilor Coresi, Ilie Marius Bogdan, încearcă să transforme o companie de stat într-o simplă agenție imobiliară, în folosul personal și al apropiaților săi”. Fostul deputat PSD de Cluj a menționat că denunțul penal nu este îndreptat doar împotriva premierului Victor Ponta, ci și împotriva actualului ministru al Culturii, Csilla Hegedus, a directorului Companiei Naționale a Imprimeriilor Coresi, Ilie Marius Bogdan, dar și împotriva administratorului judiciar al Imprimeriilor Coresi, SC Vitrix Capital SPRL. Și asta pentru că, din anul 2013, Compania Națională a Imprimeriilor Coresi se află în insolvență. ”Ilie Marius Bogdan nu a plătit deliberat furnizorii și colaboratorii, pentru ca unul dintre creditori să ceară insolvența”, a spus Mircia Giurgiu.

Devalizarea Imprimeriei Oltenia

Mircia Giurgiu mai acuză conducerea Imprimeriilor Coresi că ar fi devalizat intenționat Imprimeria Oltenia din Craiova, care este deținută, de asemenea, de compania de stat. Liderul sindical afirmă că sediul Imprimeriei Oltenia a fost vândut la un preț mai mic de 90 de euro pe metrul pătrat, deși se află într-o zonă centrală a Craiovei. Cu acești bani, conducerea Companiei Naționale a Imprimeriilor Coresi a decis cumpărarea unui teren situat în zona unei râpe, lângă un cimitir, pentru a construi acolo un nou sediu. Doar că prețul de achiziție ar fi de aproximativ 145 de euro pe metrul pătrat, susține Mircia Giurgiu. El a mai declarat că activele imprimeriilor din țară ar fi vândute pentru a acoperi pierderile generate de managementul defectuos al conducerii centrale a Companiei Naționale a Imprimeriilor Coresi.

O soluție salvatoare

Salvarea imprimeriilor din țară ar putea fi trecerea lor în proprietatea Consiliilor Județene. ”Consiliul Județean Cluj, dar și autoritățile locale din Oradea s-au arătat dispuse să preia Imprimeria Ardealul, respectiv Imprimeria de Vest. Vorbim de unități profitabile, care nu produc pagube și care nu ar reprezenta în nici un caz găuri pentru bugetul județului”, a spus Mircia Giurgiu. Ideea este susținută atât de președintele interimar al Consiliului Județean, Istvan Valentin Vakar, cât și de președintele executiv al PNL Cluj, consilierul județean Mihai Seplecan. Ultimul a declarat că, în acest mod, ”este posibilă salvarea unui valoros brand clujean”. Directorul general al Imprimeriilor Coresi, Ilie Marius Bogdan, spune că ”faptele, în mare măsură, sunt reale. Însă nu există nici un fel de fraudă. Imprimeriile din Cluj, Oradea, Craiova și București sunt pe pierdere. Vânzarea sediilor și construirea altora noi sunt necesare pentru că ne-am restrâns activitatea, în conformitate cu noile cerințe ale pieței. Statul român nu ­ne-a dat nici un leu de la înființare, din 1952, iar pentru a retehnologiza și pentru a avea sedii noi, occidentale, trebuie să facem aceste vânzări, care au fost aprobate de adunarea generală a creditorilor. Dacă autoritățile județene vor imprimeriile, le așteptăm la licitație. Nu le putem da moca!”. 

 

 

Cele mai citite

Este oficial: Republica Moldova are ca obiectiv strategic integrarea în Uniunea Europeană

Constituţia Republicii Moldova, modificată prin referendum, a fost publicată, miercuri, în Monitorul Oficial. Astfel, integrarea în Uniunea Europeană a devenit obiectiv strategic pentru Chișinău,...

Marcel Ciolacu îi cere demisia lui Ioan Chirteș, președintele Comisiei pentru controlul SRI

Premierul Marcel Ciolacu îi cere miercuri demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, după afirmaţiile sale privindu-l pe George Simion, el arătând că...

ANAF îi controlează pe cei care închiriază locuințe în regim hotelier

Autoritățile fiscale i-au luat în vizor pe proprietarii care închiriază locuințe în regim hotelier, dar nu își declară veniturile, potrivit Pro Tv. Potrivit datelor ANAF,...
Ultima oră
Pe aceeași temă