Peste 800 de români care stăteau ilegal în Germania, Austria și Belgia, au fost repatriați, voluntar, în anul 2015, informează Organizația Internațională pentru Migrație, potrivit Mediafax.
În anul 2015, la nivel mondial, peste 69.000 de migranţi au fost sprijiniţi de organizaţiile din domeniu pentru repatriere voluntară, cei mai mulţi alegând să plece din Germania, Austria, Belgia şi Grecia.
Anul trecut a fost pentru prima dată când România a apărut în statistica Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), în topul ţărilor de origine în care migranţii au ales să se întoarcă. Mai exact, 800 de cetăţeni români, depistaţi că stăteau ilegal în ţări ca Germania, Austria sau Belgia au fost repatriaţi la cerere.
„În anul 2016, vorbim despre cifrele de până acum, dacă ar fi să facem un top zece al ţărilor de origine, ţări înspre care se întorc migranţii acasă, vedem că Albania este pe primul loc, cu peste 14.000 de cetăţeni, urmată de Iraq, cu peste 10.000, Serbia, Afganistan, Kosovo, Macedonia, Iran, Ucraina, Bosnia Herţegovina şi Muntenegru. Surprinderea noastră a fost să vedem puţin înspre locul 15 şi România. România şi anul trecut a avut aproape 800 de cetăţeni repatriaţi prin programe de repatriere voluntară, în special din Germania, Austria şi Belgia. De ce cu surprindere?Pentru că a fost prima oară când am văzut aceste cifre în datele statistice ale organizaţiei noastre. În cadrul organizaţiei noastre există şi programe de sprijin pentru persoane victime ale traficului de persoane. Anul trecut, prin programul organizaţiei, a fost undeva la 130 de persoane. Dar uitându-ne în datele statistice de la 130 până la 800 ni s-a părut o distanţă foarte mare. Aceste programe se desfăşoară cu o discreţie totală. Nici noi în România nu am ştiut că avem atât de mulţi cetăţeni români care s-au repatriat. Atunci când un cetăţean cu şedere ilegală într-o altă ţară optează să se întoarcă de bunăvoie acasă, această întoarcere se întâmplă informarea autorităţilor că este o repatriere voluntară. Până la urmă este de dorinţa omului de a se întoarce. Este totuşi îngrijorător că sunt cetăţeni români care ajung să aibă şedere ilegală în alte ţări şi care ajung să se întoarcă înapoi acasă”, a declarat coordonatorul de proiecte din OIM România, Maria Voica, miercuri, la un seminar organizat în Capitală.
Potrivit legilor şi programelor în vigoare, migranţii care optează să fie repatriaţi voluntar sunt sprijiniţi financiar, în cele mai multe cazuri cu bani ce provind din fonduri europene, cât și de asistență pentru eliberarea unui document de călătorie, la aeroportul de plecare şi la sosirea în ţara de origine. În România, fiecare migrant ce optează pentru repatrierea voluntară asistată primeşte, potrivit programului, 100 de dolari bani de buzunar şi 5.000 de lei, sau contravaloarea acestei sume în ţara de origine, ca sprijin de reintegrare.
Fenomenul migraţiei rămâne unul cu o dinamică deosebită. Datele statistice ale OIM arată că unul din cinci migranţi trăieşte în unul dintre marile oraşe ale lumii. Totodată, a fost înregistrat, în 2015, şi un număr record de remitenţe, peste şase miliarde de dolari- bani trimişi de cei care au luat calea migraţiei, în ţările lor. Germania rămâne ţara din lume cu cel mai mare număr de solicitanţi de azil.