Obligatoriu până 2004, avizul de la pompieri a fost înlocuit ulterior de o declaraţie pe proprie răspundere. Nici aceasta n-a avut viaţă lungă, fiind eliminată câţiva ani mai târziu, legiuitorii „uitând” însă să reintroducă avizele anti-incendiu solicitate iniţial.
În timp ce unele ţări posedă reglementări, nu multe, care datează de zeci de ani şi care îşi arată cu brio utilitatea, România are multe prevederi, schimbate des, destul de multe proaste, inaplicabile şi care, fie abundă în detalii inutile, fie nu conţin mecanisme eficiente şi clare de aplicare. Este cazul legislaţiei de protecţie împotriva incendiilor schimbată de zeci de ori după 2004 fără a se ajunge însă la o formă finală mulţumitoare. Dincolo de vina miniştrilor, şefilor ISU, primarilor, incendiul de săptămâna trecută din clubul bucureştean Colectiv scoate la iveală haosul din zona legislativă.
Istoria avizului de la pompieri
Până în 2004 orice întreprinzător care dorea să îşi înfiinţeze o firmă era obligat să se prezinte la Registrul Comerţului cu avizele de la pompieri. Astfel, legea 370/2002, abrogată în prezent, impunea la articolul 3, aliniatul 5, ca în certificatul de înregistrare să fie înscris într-o rubrică dedicată „avizul şi după caz autorizaţia pentru stingerea incendiilor (P.S.I.) emise de brigăzile şi grupurile de pompieri militari din cadrul M.A.I.”
Doi ani mai târziu, legea 359/2004 privind „simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului” abroga vechea prevedere. Noua lege a introdus aşa zisa declaraţie pe propria răspundere a întreprinzătorului, mult invocată în aceste zile, în privinţa obligaţiilor acestuia de respectare a legislaţiei „în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii, pentru activităţile precizate în declaraţia-tip”. Prin abrogarea legii 370 şi implicit a obligaţiilor privind obţinerea avizelor PSI dar şi din cauza neintroducerii obligaţiilor privind protecţia impotriva incendiilor în declaraţiile date pe propria răspundere, această zonă a rămas descoperită.
Poate tocmai pentru că a sesizat eroarea, doar câteva săptămâni mai târziu, la 30 septembrie 2004 Guvernul de atunci a adoptat OUG 75 ce introducea sub umbrela declaraţiei pe proprie răspundere şi protecţia împotriva incendiilor. „În vederea eliberării de către biroul unic din cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal a certificatului de înregistrare conţinând codul unic de înregistrare sau, după caz, a certificatului de înscriere de menţiuni, solicitantul are obligaţia să depună, o dată cu cererea de înregistrare şi actele doveditoare, declaraţia-tip pe propria răspundere, semnată de asociaţi sau de administratori, din care să rezulte, după caz, că (…) b) persoana juridică îndeplineste condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor (P.S.I.), sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii, pentru activităţile precizate în declaraţia-tip”. Ordonanţa a devenit lege fiind adoptată prin 569 din decembrie 2004.
Propria răspundere, nefuncţională
A durat doi ani până când a devenit evident că sistemul în care persoanele fizice sau juridice declarau pe proprie răspundere că respectă legislaţia împotriva incendiilor nu funcţiona. Din nou, a fost elaborată o nouă lege anume 159/2007 care prevedea scoaterea protecţiei împotriva incendiilor din sfera de aplicare a declaraţiei pe proprie răspundere. Potrivit notei de fundamentare ce a însoţit această lege, modificarea vechilor prevederi era necesară deoarece conţinutul declaraţiilor date de agenţii economici nu erau în conformitate cu situaţiile reale. „În doi ani, anume între ianuarie 2005 şi mai 2006 au fost autorizaţi pe proprie răspundere 337.169 agenţi economici, însă doar 4,02% au putut fi controlaţi, respectiv 13.563. Din aceştia o zecime, anume 1.361, s-a constat că încalcă grav prevederile legale, nesolicitând autorizaţie PSI (asemenea patronilor de la clubul Colectiv – n.red.)”, se arăta în preambulul noii legi.
Relevant, nota de fundamentare sublinia virtuţile vechiului sistem in care pompierii avizau activităţile comerciale. „Experienţa acumulată şi studiile efectuate au demonstrat că eficacitatea sistemului românesc de apărare a incendiilor se datorează în primul rând celor două forme de control de stat prealabil, anume avizul şi autorizaţia privind prevenirea şi stingerea incendiilor”, se arăta în document.
Noua lege a eliminat declaraţia pe propria răpundere însă nu a prevăzut reintroducerea vechii avizări de către unităţile de pompieri.
Avizarea a rămas obligatorie pentru agenţii economici care se găseau in situaţiile prevăzute în HG 1739 din 2006 (spre exemplu unităţi de alimentaţie publică cu peste 200 de metri pătraţi, aglomerate, etc) însă nu s-a mai condiţionat explicit în niciun fel obţinerea acordului de funcţionare dat de primării sau a certificatului de înregistrare eliberat de Registrului Comerţului de deţinerea unui aviz de la ISU. Odată cu elaborarea legii 307 din 2006, protecţia împotriva incendiilor şi stabilirea măsurilor aferente la nivel local a devenit obligaţie a primăriilor. Odată ce legea scrisă destul de vag a fost lăsat la latitudinea primăriilor, acestea au înţeles să se achite diferit de obligaţii. Dacă unele primării, precum cele din Braşov, Sibiu, Cluj au continuat să condiţioneze eliberarea acordului de funcţionare de existenţa avizului PSI, altele le-au eliberat fără nicio măsură asiguratorie. Este cazul primăriei Sectorului 4, condusă de Piedone Cristian Popescu, pe raza căreia se găsea clubul Colectiv, sau a primăriei Sectorului 3 în care se află aproape 200 de cluburi, discoteci, restaurante şi baruri din Centrul vechi al Capitalei ce pot fi oricând subiect al unor drame asemănătoare în absenţa avizelor anti-incendiu.
