Premierul Emil Boc a spus ieri ca Executivul a adoptat ordonanta de urgenta prin care "sefii serviciilor deconcentrate ale ministerelor vor putea fi numiti pe baza unui contract de management". Astfel, sefii serviciilor din administratia publica – de pilda, ai inspectoratelor scolare – vor putea fi schimbati politic la fiecare patru ani, o data cu rotatia puterii.
Adrian Moraru, de la Institutul pentru Politici Publice, spune ca aceasta decizie este "un dezastru" si va duce la o politizare excesiva a administratiei publice.
Guvernul a adoptat in sedinta de ieri o ordonanta de urgenta prin care directorii serviciilor deconcentrate, de pilda, ai inspectoratelor scolare–, care pana acum erau asimilati corpului functionarilor publici, pot fi schimbati din functie pe criterii politice. Minstrul Administratiei si Internelor, Dan Nica, a spus ieri, inaintea sedintei Executivului, ca actul normativ va permite "o mai buna eficientizare a administratiei publice si o responsabilizare a intregului aparat guvernamental la nivel central si judetean". Adrian Moraru, directorul de programe al Institutului pentru Politici Publice considera ca decizia Cabinetului Boc este un dezastru pentru administratia publica si ca ii va transforma pe sefii acestor institutii in "bisnitari de functii".
Prin modificarile facute de guvern, directorii institutiilor care reprezinta ministerele in teritoriu, cum ar fi inspectoratele scolare, directiile pentru ocuparea fortei de munca, agricole sau de sanatate, vor fi inlocuiti in 30 de zile de la publicarea ordonantei de urgenta in Monitorul Oficial, cu directori coordonatori alesi pe baza unui program de management care nu pot sta in functie decat maximum patru ani sau in functie de longevitatea guvernului. Desi principiile ordonantei de urgenta au fost discutate inca de saptamana trecuta, cel mai probabil, membrii Cabinetului Boc au stabilit la punct ieri care sunt serviciile deconcentrate care vor intra sub incidenta legii.
Ioan Oltean, vicepresedinte al PDL, ne-a spus ca in acest fel "se evita balciul care are loc din patru in patru ani, cand noua guvernare ii schimba pe sefii deconcentratelor". Vicepresedintele democrat-liberal recunoaste ca, "din nefericire", se va ajunge la o politizare a acestor servicii deconcentrate dar ca, oricum, "80% din functionarii publici care trebuiau sa fie feriti de actul politic o faceau pe ascuns. Acum, cand pleaca guvernul, pleaca si ei". De aceeasi parere este si liderul PSD, Mircea Geoana, care a spus inca de saptamana trecuta ca este normal ca la schimbarea guvernarii sa plece si reprezentantii acesteia la nivelul institutiilor din teritoriu. De altfel, Mircea Geoana a dat ieri asigurari ca numirile vor fi facute "frateste" de PSD si PDL. Sorin Ionita, director executiv al Societatii Academice din Romania, ne-a explicat ca numirea politica a sefilor deconcentratelor nu este decat oficializarea unei practici deja existente: "Toate aceste numiri se faceau si pana acum pe sub mana, numai ca acum se pot face legal". Adrian Moraru crede, la randul sau, ca daca se va merge pe acest principiu "se poate foarte bine legaliza si mita pentru ca foarte multi recurg la aceasta metoda in Romania".
In opinia lui Sorin Ionita, pentru ca nu se poate da afara un functionar public care este incompetent, ar trebui gasit un compromis intre crearea unui sistem format numai din functionari publici si unul format numai din persoane numite politic. Adrian Moraru atrage atentia insa ca riscul revenirii la numirile politice in administratia publica este faptul ca "se vor crea sefi ai deconcentratelor profesionisti, bisnitari de functii care timp de patru ani nu vor face mai nimic", mai ales deoarece "carnetul de partid ii protejeaza", si care vor construi "retele clientelare de o profunzime de neimaginat acum". Moraru considera ca "prin extinderea politizarii nu fac decat ca politizarea sa mearga si mai departe".
Ordonanta privind serviciile deconcentrate modifica astfel Legea Statutului functionarului public, care a fost ceruta de UE inainte de aderarea Romaniei la structurile europene tocmai pentru a depolitiza administratia publica. Adrian Moraru sustine insa ca acum "mecanismele UE sunt foarte greu de activat pentru ca europenii au plecat de la premisa potrivit careia, in momentul in care au ajutat o tara sa-si creeze o legislatie, nici prin cap nu le trece ca s-ar putea reveni la legile vechi".