Sorin Oprescu s-a tinut de cuvant si ieri si-a inaintat demisia din functia de presedinte al Organizatiei PSD Bucuresti. Inaintea Congresului el isi anuntase colegii ca, in cazul in care va pierde la alegerile pentru presedintia partidului, va renunta si la functia pe care o avea la organizatie.
Adevaratul motiv al demisiei doctorului Oprescu este insa altul, desi acesta a refuzat ieri sa faca vreun comentariu pe aceasta tema. Chiar dinaintea congresului de duminica, din momentul in care Sorin Oprescu si-a anuntat decizia de a candida impotriva lui Mircea Geoana, se luase o hotarare la varful partidului, si anume aceea de a il debarasa pe Marian Vanghelie de principala piedica in calea dorintei sale de a fi sef la PSD Bucuresti. Drept multumire pentru ca a suportat costurile pentru Congresul Tineretului Social-Democrat si pentru Congresul Partidului, Mircea Geoana ii promisese lui Vanghelie ca va face in asa fel incat Sorin Oprescu sa fie revocat din functie pentru ca primarul de la sectorul 5 sa-i ia locul. „Eu am recunoscut ca vreau sa candidez la functia de presedinte al PSD Bucuresti, declara de altfel Vanghelie cu doar cateva zile inaintea Congresului. Demisia lui Sorin Oprescu a ajuns ieri la pranz pe masa lui Mircea Geoana, adusa de unul din consilierii doctorului. Geoana a declarat ca „este pacat ca Sorin Oprescu si-a dat demisia”, si a anuntat ca „el se va ocupa direct de PSD Bucuresti, deci nu e nevoie de un presedinte interimar”. Potrivit statutului PSD, in momentul in care un presedinte de organizatie isi da demisia, presedintele executiv al filialei preia automat atributiile de presedinte plin pana in momentul organizarii de noi alegeri. Astfel, din punct de vedere statutar, Marian Vanghelie a devenit ieri, din presedinte executiv, presedinte plin al PSD Bucuresti. Liderii filialei vorbeau ieri despre faptul ca acesta va putea ramane in aceasta functie mult si bine deoarece nu aveau de gand sa convoace alegeri pe motiv ca acum vin sarbatorile, iar la anul vor fi ocupati cu alegerile pentru Parlamentul European. In consecinta, Geoana si Vanghelie vor conduce organizatia Bucuresti de acum inainte.
Corlatean – amenintat cu razmerita baronilor
Biroul Permanent al PSD s-a reunit ieri pentru prima data in noua formula de conducere cu noii vicepresedinti si mai ales cu noul secretar general Titus Corlatean, care a preluat oficial mandatul de la Miron Mitrea. Sedinta Biroului Permanent a fost o ocazie pentru cei 17 noi sefi ai partidului sa se felicite intre ei, dar si un motiv de ingrijorare pentru Corlatean, care inca din primele zile ale sefiei sale are probleme cu cei pe care trebuie sa-i coordoneze direct, respectiv celebrii baroni pesedisti. Potrivit unor surse din conducerea partidului, Mircea Geoana a luat decizia sa-i trimita in judete pe cei mai populari dintre vicepresedinti pentru a-i convinge pe baroni sa-l accepte pe Titus Corlatean, avand in vedere ca deja in cateva judete, mai ales in cele conduse de prieteni ai lui Miron Mitrea, au aparut semne ingrijoratoare de razmerita. Respectiv, se pare ca baronii au transmis la centru ca nu vor sa-l vada pe Corlatean in judetele lor si ca nu intentioneaza sa accepte ordine si dispozitii de la acesta.