Gabriel Oprea: În seara alegerilor prezidențiale din 2009 am dat o masă, la mine acasă. I-am invitat pe Dan Andronic, Anghel Iordănescu, Vasile Dîncu și George Maior. Nu infirm faptul că a fost Coldea acolo

de Roxana Petre , 14 aprilie 2017 - stire actualizata la ora 08:16, 14 aprilie 2017
Gabriel Oprea: În seara alegerilor prezidențiale din 2009 am dat o masă, la mine acasă. I-am invitat pe Dan Andronic, Anghel Iordănescu, Vasile Dîncu și George Maior. Nu infirm faptul că a fost Coldea acolo

Fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, a declarat, joi seară, că în duminica alegerilor prezidențiale din 2009 a organizat o masă, la care au fost invitați George Maior şi Anghel Iordănescu. În ceea ce privește prezența fostului prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, fostul vicepremier a afirmat că „nu infirmă că a fost acolo”, potrivit Mediafax.

„În anul 2009, decembrie 2009, eram parlamentar independent. Nu aveam nicio funcţie nici în Guvern, nici în statul român. Am dat o masă, am anunţat cu câteva zile înainte că duminică era ziua domnului Onţanu, duminică dau o masă la mine acasă. În seara alegerilor, da. L-am invitat pe domnul Andronic, ziarist, totul transparent, cu o zi înainte, l-am invitat pe domnul Anghel Iordanăescu, probabil ei sunt generalii, ofiţerii cu grad înalt, l-am invitat pe Vasile Dîncu şi l-am invitat şi pe domnul Maior, cu care eram prieten, coleg de pe timpul Partidului Social Democrat. Masa a durat... Invitaţia a fost făcută la mine acasă în jur de 19.30-20.00, masa a început la orele 20 şi s-a terminat în jur de 22.30-23.00. La ora 23 nu a mai fost nimeni la mine în casă şi se poate dovedi acest lucru. Masa aceasta a avut loc la mine în sufragerie. Cine voia în schimb să fumeze, cum era domnul Andronic, se ducea în birou, unde era un geam deschis, şi putea să fumeze. Eu nu ştiu ce au discutat fiecare. Eu mi-am făcut datoria de gazdă. A fost o simplă masă. (...) Nu infirm faptul că a fost domnul Coldea, dar vreau să explic exact ce a fost", a declarat fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, joi seara, la Antena 3.

Întrebat dacă în seara respectivă a fost prezentă şi Laura Codruţa Kovesi, actualmente procuror-şef DNA, Gabriel Oprea a evitat să dea un răspuns.

Fostul primar al sectorului 5, Marian Vanghelie, a declarat, joi, la Curtea de Apel Bucureşti, că avea informaţii despre implicarea lui Gabriel Oprea şi a lui Florian Coldea în alegerile prezidenţiale din anul 2009, acesta precizând că sunt mai multe persoane care nu au curaj să vorbească.

„Ştiam implicarea lui Oprea, ştiam implicarea lui Coldea şi nu cunoşteam doar eu, cred că puţin mai mulţi, dar nu au curaj să vorbească. (...) Dar totuşi, cum Vişinescu a răspuns după 30 de ani, poate nu azi, poate nu mâine, dar poate peste nişte ani vor răspunde şi ceilalţi. (...) Am văzut într-un film, în Suleyman, când unul dintre băieţii lui spunea "Eu sunt statul", dar acolo mergea, că se prelua o moştenire. Oamenii aceştia, într-o ţară în care vorbim de statul de drept, chiar se credeau că ei sunt statul, peste toate funcţiile. Asta e cea mai mare problemă", a declarat Marian Vanghelie.

În ceea ce priveşte posibile trădări în partidul din care făcea parte la acel moment, Vanghelie a spus că „era la modă".

"Ştiu şi cum au fost anunţate persoanele implicate, plecând de la Maior în jos, de cine au fost anunţaţi de deciziile noastre şi şedinţele oficiale. (...) L-am rugat pe Coldea să îl ajute pe Ponta şi nu a vrut. L-a ajutat pe Geoană şi a câştigat Ponta. E noaptea minţii. Ghiţă îl roagă pe Coldea pentru Ponta şi nu a vrut. Apoi s-au dus să joace tenis împreună. Sunt multe de spus. Din păcate, oamenii ăştia încă mai pendulează prin ţară după ce au vândut tot (..) L-aţi văzut pe Oprea? Căutaţi-l! Oprea zice că Maior l-a drogat. E important să-l căutaţi. Uitaţi-vă la faţa lui, că ne-a condus şi a fost statul, a fost între cei care au participat la primele arestări şi la unele decizii de condamnare", a mai spus fostul edil.

PSD şi ALDE au cerut anchetă parlamentară pentru clarificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009, dar şi de rezultatul scrutinului prezidenţial, după dezvăluirile făcute de Dan Andronic cu privire la noaptea alegerilor şi persoane aflate în anturajul lui Traian Băsescu.

Solicitarea a fost formulată în contextul în care jurnalistul Dan Andronic a publicat, luni, un articol în evz.ro, în care susţinea că în seara celui de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 2009 a mers la locuinţa lui Gabriel Oprea, în calitate de consultant politic, unde se aflau, printre alţii, George Maior, şef al SRI la momentul respectiv, Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI, şi Laura Codruţa Kovesi, la momentul acela procuror general al României. Dan Andronic scria că Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi erau preocupaţi, în seara alegerilor, de victoria lui Traian Băsescu.

Preşedintele PSD a declarat, miercuri, că intenţionează să prezideze comisia care va ancheta alegerile din 2009, Liviu Dragnea precizând că vor fi chemate toate persoanele despre care sunt date că ar fi avut vreo implicare în alegerile prezidenţiale din 2009.

Comentarii

  • Ce gaselnita!

    14 aprilie 2017 18:22

    Intre timp, abatand atentia publica inspre alegerile din 2009, 'legiuitorii' pot linistiti sa produca o lege mai ceva decat OUG 13 si nimeni nu observa! Isi pot aranja legi care sa le rezolve toate problemele legale, trecute, prezenta si viitoare! Nu stiu daca chiar a fost ceva real din ceea ce trambiteaza acum pesedimea in legatura cu aalegerile din 2009! Dar stiu in mod sigur ca Romania, cu un presedinte Geoana era mult compromisa! Cu un presedinte psd eram la mana Moscovei. Ce ar trebui cerut acum de populatie este un control drastic al averilor politicienilor si nu numai a lor! Sa vedem unde s-au dus banii tarii, cum a ajuns Romania o semi-ruina, fapt care a influentat mentalitatea, nivelul cultural, cinstea majoritatii populatiei si atmosfera sociala din Romania. Sa cerem controlul averilor. Sa incepem cu parlamentul !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    raspunde comentariului
  • Noaptea ca hotii

    14 aprilie 2017 5:07

    Nasii lui Ponta si anturajul lor.

    raspunde comentariului
  • CU TRISTETE

    14 aprilie 2017 1:10

    GABRIEL OPREA...o victima a sistemului si a DNA_ului.... LA CAT BINE A FACUT ROMANIEI DIN POZITIILE SALE DE MINISTRU, CE MAI CONTA CA SE DUCEA CU GIROFAR SA CUMPERE SALAM SI CA SI-A ARANJAT COPIII CU VILE FAINE IN AFARA DE VILELE PERSONALE?!...Am invatat, noi, romanii condusi de un neamt si furati de multinationale ...sa ne zgarcim la faina si sa ne scumpim la tarata...GABRIEL, AVEM NEVOIE DE TINE! TU POTI FI ORICAND CEL PUTIN PRIM MINISTRU DACA NU MAI MULT CHIAR!

    raspunde comentariului

Ultima ora

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design