Un avion al forţelor aeriene israeliene a transportat sicriele soldaţilor morţi în accidentul de elicopter din România şi a aterizat în Israel, vineri, în jurul orei 08.00 (08.00 ora României), relatează presa israeliană în ediţie electronică, monitorizată de Mediafax.
Avionul israelian a decolat din România către Israel vineri dimineaţa, la ora locală 05.00, relatează Haaretz. După o ceremonie scurtă, sicriele au fost îmbarcate într-un avion Boeing 767 trimis de armata israeliană, potrivit Jerusalem Post.
Potrivit site-ului Ynetnews.com, avionul a aterizat la baza Tel Nof, din centrul ţării, urmând ca funeraliile celor şase militari decedaţi să înceapă vineri, în jurul prânzului.
Echipele de medici militari şi membri ai rabinatului armatei au încheiat joi identificarea cadavrelor celor şase israelieni, iar armata le-a transmis familiilor o confirmare oficială cu privire la moartea acestora, în noaptea de joi spre vineri, anunţându-le totodată că aceştia vor fi înhumaţi în cimitire militare, potrivit Haaretz.
Joi dimineaţa, echipele medicale au avut dificultăţi în identificarea corpurilor neînsufleţite ale militarilor din cauza unor probleme de logistică legate de transferul cadavrelor între baza militară şi spitale, şi a stării deteriorate a acestora. Unele cadavre au fost ridicate de la faţa locului de militarii români înainte de sosirea echipelor israeliene, ceea ce a făcut procesul de identificare mai dificil.
Totodată, purtătorul de cuvânt al unităţii a anunţat joi că trei dintre victime au fost promovate postmortem.
Patru dintre cele opt elicoptere militare Sikorsky CH- 53 Sea Stallion, cunoscute sub denumirea de Yasour, care au participat la exerciţiul Blue Sky din România au plecat joi dimineaţa către Israel. Alte două elicoptere au rămas să trasfere cadavrele militarilor de la spital către baza Boboc din România.
Surse militare au declarat pentru Jerusalem Post că armata israeliană nu intenţionează să îşi modifice planurile de antrenament în străinătate, continuând să trimită aeronave pentru exerciţii comune cu aliaţii. „Aceste exerciţii de antrenament sunt cruciale pentru pregătirea forţelor aeriene pentru diverse provocări”, a declarat un ofiţer. „Nu există motive să le oprim din cauza accidentului tragic din România”, a adăugat el. Participarea la exerciţii ale echipelor unităţii de elită 669 ar putea fi extinsă pe viitor.