2.1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialFostul șef al CNADNR a murit

Fostul șef al CNADNR a murit

Fostul director al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) Dorin Gavril Debucean s-a stins din viață la doar 50 de ani. Dorin Debucean a murit duminică seara după ce a suferit un infarct în locuinţa din Oradea. În ciuda eforturilor depuse de medici, fostul șef al CNADNR a încetat din viață. Debucean a fost trimis în judecată, săptămâna trecută, de DNA pentru abuz în serviciu. 

Dorin Debucean a fost director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România în perioada 2007-2008, fiind numit la propunerea PNL în guvernarea Tăriceanu.

Eliberat în vara acestui an din închisoare, după ce a ispăşit o condamnare pentru fapte de corupţie comise în aceeaşi calitate de şef al CNADNR, la începutul săptămânii trecute, Debucean a fost trimis, din nou, în judecată, la Tribunalul Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, care a produs consecinţe deosebit de grave.

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a lui Dorin Gavril Debucean, aflat în stare de detenţie, la data faptei director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) SA Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată care a produs consecinţe deosebit de grave", se precizează într-un comunicat al DNA.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis pe masa judecătorilor că Dorin Gavril Debucean, în calitate de director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi semnat două contracte de asistenţă juridică, având ca obiect prestarea de servicii de asistenţă juridică pentru cauze strict determinate şi un onorariu şi alte cheltuieli stabilite ca plată lunară, pe întreaga perioadă de desfăşurare a proceselor.

"Cele două documente au fost semnate de Debucean în cursul anului 2008, fără să aibă aprobarea Consiliului de Administraţie sau a vreunei structuri de specialitate din cadrul CNADNR. Mai mult, nu era prevăzută posibilitatea de reziliere unilaterală a acestor contracte", se menţionează în comunicat.

Cele mai citite

Tragedie pentru Endrick! Un membru al familiei, ucis într-un atac armat în Brazilia

Atacantul brazilian Endrick, jucător al echipei Real Madrid, trece printr-un moment dificil după ce o rudă a sa ar fi fost împușcată mortal în...

Alegerile prezidențiale ar putea avea loc pe 25 martie 2025 primul tur, 6 aprilie 2025 al doilea tur

Noul Executiv va adopta calendarul pentru alegerile prezidentiale în prima ședință de guvern din ianuarie 2025, potrivit Pro TV. Conform surselor Știrilor PRO TV, liderii...

Revoltă la Manchester United. Decizia lui Sir Jim Ratcliffe de a tăia fondurile asociației de caritate provoacă indignare

Sir Jim Ratcliffe, coproprietar al clubului Manchester United, a anulat o donație anuală de 40.000 de lire sterline către asociația de caritate a foștilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă