Fostul principe Nicolae, cel care a încercat, acum câteva zile, fără succes, să-l vadă pe bunicul său, regele Mihai, urmează să dezvăluie cine sunt cele două persoane din cadrul Casei Regale care au determinat excluderea lui din linia de succesiune.
Anunțul în acest sens a fost făcut, sâmbătă, la Digi 24, de Radu Enache, avocatul fostului principe Nicolae.
Avocatul a lăsat să se înțeleagă că știe numele celor două "persoane importante" din Familia Regală dar a precizat că fostul principe este cel care le va face publice. Avocatul a spus că clientul său n-a văzut, în original, decizia prin care regele Mihai l-a exclus din linia de succesiune, iar în această situație Nicolae are mari dubii ca regele Mihai este cel care a semnat această decizie.
Pe de altă parte, avocatul fostului principe a spus că decizia de excludere din linia de succesiune ar fi fost motivată prin existența "presupusului copil, de la Brașov" al lui Nicolae, dar a precizat că mama acestui copil a refuzat să se prezinte, atât la IML București cât și la IML Cluj, pentru a face testul de paternitate.
Avocatul Radu Enache a precizat, referitor la clientul său, că, în mod cert, faptul că acesta a bătut în ușa reședinței din Elveția a regelui Mihai sau a sunat la ușă nu poate fi socotit o violare de domiciliu. Acuzația de violare de domiciliu a fost depusă de custodele Casei Regale, principesa Margareta.
Nicolae este fiul principesei Elena, sora mai mică a principesei Margareta.
Știre în curs de actualizare