7 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSpecialFostul președinte al Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, promova la CJ candidați...

Fostul președinte al Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, promova la CJ candidați pe care îi considera de încredere (rechizitoriu DNA)

Potrivit rechizitoriului  prin care fostul președinte al Consiliului Județean (CJ) Brașov a fost trimis în judecată de procurorii DNA într-un nou dosar de corupție, Aristotel Căncescu promova pentru posturile de consilier județean candidați pe care îi considera de încredere și pe care îi recompensa ulterior cu diverse beneficii, notează Agerpres.

„Pentru a avea control asupra plenului CJ Brașov, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian s-a implicat în promovarea unor candidați la alegerile locale pe care îi aprecia de încredere și a căror loialitate o recompensa prin diverse beneficii (funcții în instituții subordonate, excursii în străinătate plătite de CJ sau contracte cu CJ, cu instituții subordonate sau cu autorități publice locale finanțate de CJ”, se arată în rechizitoriu.

Printre persoanele care au beneficiat de privilegii se numără Gavril Matei, ales consilier județean în 2012, care, la rândul său, a fost trimis în judecată în același dosar. El era văzut ca un om de încredere al lui Căncescu, după cum reiese din declarațiile unor martori și din numărul mare de contracte de care au beneficiat firmele deținute sau controlate de el.


Citeşte şi: DNA l-a trimis în judecată pe fostul președinte al CJ Brașov, Aristotel Căncescu. În același dosar este implicat primarul George Scripcaru


 

 

Fostul președinte al Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, a anunțat, joi, DNA. Căncescu este trimis în judecată, sub control judiciar, de procurorii anticorupție. El este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul a urmărit obținerea unui folos pentru sine sau pentru altul, în formă continuată, mai scrie Agerpres.

Alături de Căncescu au fost deferiți justiției, tot sub control judiciar, Gavril Matei — consilier județean la data faptei, pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, și Lucia Cristina Grama — administrator al SC Licofrig SRL la data faptelor, pentru două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, dintre care una în formă continuată.

De asemenea, în fața judecătorilor urmează să ajungă și primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, Tudor Octavian Sfargiu — consilier în cadrul Serviciului urbanism din Primăria Brașov la data faptelor, Nicolae Paraschiv — secretar al municipiului Brașov la data faptelor, Emese Rad — consilier în cadrul Serviciului urbanism din Primăria Brașov la data faptelor și Maria Dumitrescu — șef Serviciu autorizări construcții din Primăria Brașov la data faptelor, fiind acuzați de abuz în serviciu dacă funcționarul a urmărit obținerea unui folos pentru sine sau pentru altul.

„Inculpații Căncescu Aristotel Adrian și Scripcaru George au mai fost trimiși în judecată în alte cauze pentru infracțiuni similare”, subliniază comunicatul de joi al DNA.

În același dosar va fi judecată și societatea Licofrig SRL, în sarcina căreia s-au reținut două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, dintre care una în formă continuată.

Conform rechizitoriului întocmit de DNA, în perioada mai 2013 — octombrie 2014, Gavril Matei și Lucia Cristina Grama, în baza unei înțelegeri prealabile frauduloase cu Aristotel Căncescu, ar fi făcut demersuri pentru obținerea nelegală a unei suprafețe de 110 mp teren în incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, precizează sursa citată.

„Concret, inculpatul Aristotel Adrian Căncescu, în calitate de președinte al Consiliului Județean Brașov, îndeplinindu-și în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu, dar și cu încălcarea prevederilor legale, ar fi făcut demersuri pentru adoptarea și, ulterior, semnarea unei hotărâri prin care s-a aprobat închirierea terenului respectiv, fără existența unei justificări de necesitate și oportunitate în interes public și chiar în lipsa unei solicitări din partea conducerii spitalului”, explică procurorii.

DNA consideră că, acționând în această manieră, Aristotel Căncescu ar fi urmărit obținerea de foloase necuvenite de către Gavril Matei care controla în fapt mai multe societăți comerciale, printre care și SC Licofrig SRL, constând în edificarea unei construcții pe domeniul public în care ultimul să desfășoare activități comerciale în interesul său privat.

Cele mai citite

Marșul Eroilor de la Timișoara marchează 35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989

Organizatorii subliniază că evenimentul este deschis tuturor timișorenilor, indiferent de vârstă, sex, religie sau simpatii politice Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria organizează, luni, cea de-a 19-a...

Pregătiri pentru Sărbători în Domeniul HoReCa: Dotări Esențiale pentru Confortul Clienților

Pe măsură ce sărbătorile se apropie, domeniul HoReCa trebuie să fie pregătit să ofere o experiență de neuitat oaspeților săi. Dotările de calitate nu...

CP – Răzvan Dincă & Asociații asistă Rapid 1923 SA în victoria privitoare la mărcile „Rapid”

Societatea de avocați Răzvan Dincă & Asociații este mândră să anunțe soluția favorabilă obținută în numele clientului nostru, Fotbal Club Rapid 1923 SA, unul...
Ultima oră
Pe aceeași temă