UPDATE 13.27. Mandatul emis de instanță a ajuns la Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța. Polițiștii s-au deplasat la domiciliului lui Mihai Necolaiciuc și l-au transportat la sediul IPJ. După completarea actelor, conform procedurii, va fi transportat la Penitenciarul Poarta Albă.
UPDATE 13.14. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție ai Județului Constanța (Mihai Necolaiciuc are domiciliul în municipiul Constanța) așteaptă o înștiințare de la instanță pentru a pune în aplicare mandatul. Acesta va fi adus inițial la sediul IPJ, dacă nu se va prezenta singur, apoi va fi transportat la Penitenciarul Poarta Albă.
Fostul director al CFR, Mihai Necolaiciuc, a fost condamnat la opt ani de închisoare, în dosarul utilizării ilegale a creditelor, în care fusese condamnat în primă instanță la 10 ani. Decizia este definitivă.
Fostul director CFR a mai fost condamnat definitiv, într-un alt dosar din octombrie 2014, la patru ani și șase luni de închisoare pentru utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice. Instanța a decis să contopească cele două pedepse, Necolaiciuc urmând să ispășească 10 ani de închisoare. Acum, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au admis apelul lui Mihai Necolaiciuc şi i-au redus pedeapsa primită la Judecătoria Sectorului 1 în 2 iunie 2015, de la zece la opt ani de închisoare. Din pedeapsa lui necolaiciuc va fi scăzută perioada în care a stat în arest preventiv, respectiv din 17 iunie 2009 până în 26 ianuarie 2012 şi perioada din 17 octombrie 2014 în 17 iulie 2015, când a fost liberat condiţionat din executarea unei alte pedepse, de patru ani şi şase luni închisoare, la care a fost condamnat definitiv în 17 octombrie 2014.
În acelaşi dosar, Viorica Olăeru, fost director al Direcţiei Economice, a fost condamnată la cinci ani şi şase luni de închisoare, pedeapsă redusă de la opt ani de închisoare, cât primise la Judecătoria Sectorului 1, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave.
Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti le-au redus pedepsele dispuse de Judecătorie şi i-au condamnat definitiv pe Vlăduţ Ilie, fost inspector de specialitate la Serviciul Aprovizionare din subordinea Direcţiei Comerciale a CFR – la trei ani de închisoare cu suspendare, Dragoş Vasile Vlăduţ, fost şef al Serviciului Aprovizionare – la trei ani de închisoare cu executare, Maria Ana Matei, director al Direcţiei Comerciale în perioada decembrie 2000-aprilie 2001 şi director al Direcţiei Economice în perioada aprilie – noiembrie 2001 – la trei ani de închisoare cu suspendare, Octavian Costea, consilier juridic în cadrul Direcţiei Comerciale în perioada ianuarie 2001 – ianuarie 2004 – la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare.
În cazul lui Mihail Gabriel Misir, fost director al Direcţiei Comerciale din CFR, decedat în timpul procesului, judecătorii a constatat încetarea procesul penal.
Alături de alte nouă persoane, Mihai Necolaiciuc este acuzat că în calitate de director general al CFR SA, în perioada 2001-2003, a angajat compania într-o serie de relaţii contractuale nelegale, în urma cărora au fost plătite din bugetul CFR , în mod ilegal, produse, bunuri şi servicii care, fie nu au fost deloc livrate, fie s-au dovedit a fi necorespunzătoare calitativ şi nefolositoare companiei.
Necolaiciuc a fost ajutat, susţin procurorii, de mai mulţi complici, care făceau parte din fosta conducere a CNCFR sau erau şefi de servicii – Mihail Gabriel Misir, Viorica Olăeru, Ilie Vlăduţ, Dragoş Vasile Vlăduţ, Maria Ana Matei, Octavian Costea, Adrian Ţolea, dar şi de administratorii unor firme – Marius Ilişcă şi Ovidiu Lucian Nicula.
"O parte din sumele folosite nelegal pentru plata produselor respective, 4.525.570 euro, au provenit dintr-un credit extern contractat cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) care era destinat exclusiv refacerii infrastructurii feroviare afectate de calamităţi naturale", potrivit rechizitoriului procurorilor.
La patru luni de la prima trimitere în judecată, procurorii au finalizat un al doilea rechizitoriu, iar în 24 iunie 2008 Mihai Necolaiciuc a fost deferit din nou justiţiei, fiind acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, dar şi de faptul că a utilizat subvenţii în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, în urma acţiunilor sale prejudiciind CNCFR cu circa 35,5 milioane de euro.
Potrivit procurorilor, între 17 iulie 2000 şi 21 octombrie 2003, Necolaiciuc, ajutat de Mihail Gabriel Misir şi Viorica Olăeru, a traficat resursele financiare şi activele companiei în folosul unor societăţi comerciale private.
"Astfel, în perioada 2001 – octombrie 2003, compania, invocând în fals urgenţe în aprovizionare, a achiziţionat în mod nelegal produse inutile (rulmenţi, şuruburi, piuliţe, trandafiri, etc.) la preţuri supraevaluate şi în cantităţi mai mari decât necesarul, de la mai mulţi furnizori privilegiaţi, pe care i-a ales cu încălcarea legislaţiei în vigoare şi prin proceduri neconcurenţiale. Inculpatul a achitat produsele, prejudiciind în acest mod compania cu suma de 84.086.783,2 lei", conform rechizitoriului DNA