4.8 C
București
luni, 21 octombrie 2024
AcasăSpecialFost primar din Argeș, sub control judiciar, într-un dosar de fraudare a...

Fost primar din Argeș, sub control judiciar, într-un dosar de fraudare a bugetului local

Fostul primar al comunei argeșene Călineşti Nicolae Gavrilescu şi administratorul unei firme controlate de acesta au fost puşi sub control judiciar de procurori, într-un dosar în care sunt acuzaţi că au obţinut ilegal fonduri din bugetul localităţii, relatează Mediafax.

Gavrilescu este suspectat că, în perioada în care conducea Primăria Călineşti, a acordat în condiţii nelegale contracte unei firme controlate de el.

Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş şi cei din oraşul Topoloveni au făcut, miercuri, 16 percheziții în două dosare penale în care se fac cercetări pentru abuz în serviciul, conflict de interese, evaziune fiscală, delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Printre adresele la care au descins anchetatorii s-au numărat sediul Primăriei Călineşti, dar şi cel al firmei controlate de fostul primar Nicolae Gavrilescu.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat bani şi mai multe documente ce vor fi folosite drept probe în cele două anchete.

Cele mai citite

Scor preliminar strâns la referendumul din Republica Moldova: NU 50,09% și DA 49,91%

La referendum alegătorii au avut de răspuns la întrebarea: Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană? Până în această dimineață, la...

Maia Sandu – 41,76% și Alexandr Stoianoglo – 26,38%, după prelucrarea a 97,43% de procese verbale

Al doilea tur de scrutin are loc la două săptămâni de la data primului tur După prelucrarea a 97,43% din procesele verbale, Maia Sandu se...

Româncă ucisă de un conațional lângă o gară din Italia

O româncă de 56 de ani, Camelia Ion, a fost ucisă de un conațional în apropierea unei gări din Civitavecchia, provincia Roma, Italia. Femeia,...
Ultima oră
Pe aceeași temă