Medicii legisti au confirmat ipoteza elaborata de anchetatorii Serviciului Omoruri, din Politia Capitalei, privind moartea lui Florian Anghelescu. Potrivit lui Abdul Salem, directorul adjunct al Institutului National de Medicina Legala (INML) „Mina Minovici”, moartea omului de afaceri a fost cauzata de „asfixie mecanica prin comprimarea organelor gatului prin spanzurare”.
A fost finalizata autopsia
Dupa efectuarea necropsiei, care a durat trei ore, medici legisti au stabilit doar un diagnostic provizoriu. Pana cand nu vor fi gata si celelalte analize, fiind recoltate probe din tesuturi si din organe care au fost duse la Laboratorul de Toxicologie, totusi legistii nu vor trage o concluzie definitiva. „Medicii legisti vor verifica daca Florian Anghelescu a consumat droguri sau a ingerat medicamente inainte de a muri”, a spus Abdul Salem. Desi se doreste rezolvarea cat mai rapida a acestui caz, anchetatorii vor trebui sa astepte cateva saptamani pana cand testele de la Laboratorul de Toxicologie vor fi gata. Pana atunci insa, politistii nu vor sta degeaba. Potrivit prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti, Marius Iacob, prezent la INML, ancheta in acest caz va continua cu audierea tuturor persoanelor cu care omul de afaceri a stat de vorba inainte de a muri, urmand a fi stabilit si profilul genetic.
Ramane totusi un mister de ce omul de afaceri nu a lasat nici o scrisoare de adio, in care sa-si justifice gestul. „Nu a fost gasit nici un bilet, nimic concret care sa duca la o posibila identificare a acestui gest”, a mai spus procurorul Marius Iacob.
Problemele cu legea, cauza posibila a sinuciderii
Anchetatorii pun sinuciderea lui Florian Anghelescu pe seama problemelor cu legea pe care le avea, in ultima vreme, omul de afaceri. Sotia acestuia, Stana Anghelescu, le-a spus politistilor ca in ultima vreme sotul sau era cam abatut. Acelasi lucru l-au declarat mai multi cunoscuti ai familiei. Omul de afaceri era urmarit penal pentru evaziune fiscala si spalare de bani, fiind pus sub invinuire de procurorii Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie in decembrie 2005. Procurorii au luat in cazul lui masura interdictiei de a parasi tara. Potrivit surselor judiciare, in noaptea de 9 spre 10 decembrie au avut loc mai multe descinderi la sediul firmei Anghelescu Industry SRL, din localitatea prahoveana Ceptura, de unde au fost confiscate peste o suta de mii de pachete de tigari timbrate ilegal si alte 290.000 de timbre false, din care 210.000 aveau aceeasi serie. Necazuri a avut si sotia sa, obligata sa demisioneze din functia de consilier al presedintelui Traian Basescu. Scandalul a izbucnit dupa ce s-a aflat ca Stana Anghelescu si-a insotit sotul la Autoritatea Nationala de Administrare Fiscala (ANAF), pentru a-l sustine. Traian Basescu a aprobat demisia consilierului de stat, incepand de la 1 iulie 2005, in cererea de demisie fiind invocate motive personale.
Impulsiv si violent
Unul dintre oamenii care l-au cunoscut foarte bine pe Florian Anghelescu este Adrian Anghel Popescu, fost director la Societatea Nationala Tutunul Romanesc (SNTR). Acesta l-a descris pe fostul partener de afaceri drept o fire rebela, care mai exagera uneori. „Era un tip destul de impulsiv si plin de energie. Putin rebel si violent. Nu respecta intotdeauna intelegerile pe care le faceam cu distribuitorii regiei!”, a spus Adrian Popescu. Unul dintre distribuitorii de baza ai SNTR, Florian Anghelescu a intrat de multe ori in conflict cu ceilalti parteneri de afaceri ai regiei. Este de notorietate rivalitatea dintre Tiberiu Postelnicu, patronul Total Distribution Group, cea mai mare firma din tara distribuitoare de tigarete, si Florian Anghelescu. In 1999, cei doi chiar s-au incaierat pe holurile Ministerului Agriculturii si Alimentatiei. Iritat la culme, Anghelescu si-a fugarit rivalul in afaceri si i-a aruncat geanta-diplomat, plina cu documente, de la etaj.
Franti Itul, fugarit de Anghelescu
De pomina a fost si scandalul iscat cu un alt distribuitor al SNTR, Franti Itul, din Alba-Iulia, cercetat de mai multe ori pentru infractiuni economice. Obisnuit sa se impuna in fata concurentilor cu forta, Florian Anghelescu a recurs si de aceasta data la „argumente forte”. Confruntarea s-a petrecut in sediul SNTR. „Intamplator, Anghelescu avea in mana un bat, cu care l-a cam altoit pe Franti Itul”, povesteste Adrian Anghel Popescu, incercand sa diminueze amploarea incidentului. Acesta l-a caracterizat foarte bine pe Florian Anghelescu-omul de afaceri: „Era dificil de lucrat cu el. Avea ideile lui si nimeni nu i le putea schimba. Era in stare sa se bata cu oricine pentru ele”.
De mania afaceristului nu a scapat nici sotia sa, fostul consilier prezidential Stana Anghelescu. Cunoscutii cuplului spun ca femeia a fost de multe ori altoita de sotul impulsiv. Dupa ce o batea, il apucau regretele. „M-am intalnit odata cu Florian Anghlescu in urma cu trei ani. Plangea. Spunea ca si-a bagat sotia in spital si ca ii pare foarte rau”, ne-a declarat fostul director al SNTR.