11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialFactură exorbitantă în loc de sprijin

Factură exorbitantă în loc de sprijin

Singurul centru din țară pentru copii aflați în fază terminală este în pericol să nu mai poată funcționa. Deși îndeplinește toate condițiile sanitare și de igienă cerute, centrului din Sibiu i se cer nu mai puțin de 12.000 de euro pentru reacreditare. Banii sunt facturați chiar de statul român, prin Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate. 

Pentru prelungirea unei acreditării de funcționare pe baza 'Planului multianual pentru ciclul II de acreditare' și 'Planurilor anuale de acreditare pe subgrupe de unități sanitare', A.N.M.C.S. a emis o factură în valoare de 54.882,—Lei (aproximativ 12.000,—Euro). Această taxă este de peste 12 ori mai mare decât cea din trecut.

Factură exorbitantă în loc de sprijin

'Ne mirăm de ce simpla prelungire a unei acreditări valorează brusc atât de mult', spune Friedrich Gunesch, Secretar General al Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice C. A. din România (B.E.C.A.R.): 'Biserica noastră a solicitat în mod repetat o solidaritate și un sprijin mai mare din partea Statului Român în baza principiului subsidiarității. Faptul că în loc de o sprijinire, asociația 'Dr. Carl Wolff' a primt acum o factură exorbitantă, ne întristează'. Reprezentantul B.E.C.A.R. este convins, că un ajutor financiar din partea statului pentru munca social-diaconică spre beneficiul tuturor și-ar găsi aprobarea generală în societate.

În cadrul B.E.C.A.R. funcționează în acest moment peste șaptezeci de asociații sau activități individuale — de la cămine spital din oraș cu peste o sută de vârstnici până la întrajutorarea în vecinătate într-o comunitate mică la țară.

În centrul din Sibiu sunt internați copii cu vârste cuprinse între un an și 17 ani. Toți primesc îngrijire de specialitate, urmează tratamentul medical prescris și pot fi internați cu părinții lor, dacă aceștia își doresc să rămână în hospice.

Hospice-ul Carl Wolff din Sibiu are 24 de locuri pentru bolnavi care nu mai au nicio șansă la viață. Adulții, cei mai mulți bolnavi de cancer cu metastaze, vin aici ca să își petreacă în liniște ultimele zile din viață. Zece locuri are centrul și pentru copii cu boli extrem de grave, care mai au puțin timp de trăit.

Centrul pentru copii cu boli în fază terminală de la Sibiu este singurul de acest fel din ţară. Deşi mai sunt şi alte instituţii care primesc copii cu boli atât de grave, niciuna nu ţine pacienţii şapte zile pe săptămână, 24 de ore din 24

Centrul Carl Wolff a primit o aprobare de amânare pentru reacreditare, până în martie 2018. Are la dispoziţie patru luni ca să strângă, din donaţii, banii pe care statul îi cere pentru aprobarea acestui dosar.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă