7.4 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialExperta din dosarul lui Oprișan, la DNA

Experta din dosarul lui Oprișan, la DNA

Experta din dosarul de corupţie al președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprişan, este audiată la DNA, în Capitală, fiind suspectată că ar fi încercat să întocmească o expertiză contabilă favorabilă şefului CJ.

Experta a fost adusă la DNA, vineri seară, de la Cluj, pentru a fi audiată în legătură cu expertiza întocmită în dosarul lui Marian Oprişan.

Dosarul de corupţie al şefului CJ Vrancea, cunoscut sub numele de "Căprioara", stagnează în instanţă de mai bine de opt ani.

La începutul lunii iunie 2006, Marian Oprişan (PSD) a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri, fals şi uz de fals. Alături de el, în dosar au mai fost inculpaţi vicepreşedintele CJ, Mircea Diaconu, Valeria Teodorescu, directorul Direcţiei Economice, Ion Costeanu, directorul Direcţiei Tehnice, Liviu Rusu, fost şef Serviciu Drumuri şi Poduri din Direcţia Tehnică a Consiliului Judeţean.

Procurorii au susţinut că o comisie de licitaţie de la Consiliul Judeţean, numită de Marian Oprişan, ar fi încredinţat lucrări de pietruire a unor drumuri comunale, în valoare de 1,9 milioane de dolari, viraţi de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (MTCT) unor firme neeligibile.

Alte acuzaţii se refereau la achiziţia corpului de clădiri de la "Căprioara" şi la sumele cheltuite pentru întreţinerea unităţilor de protocol Vila "Rucăr" şi "Hanul dintre Vii", situate în localităţile Soveja, respectiv Cîmpineanca, imobile pentru întreţinerea cărora Consiliul Judeţean ar fi alocat 5,2 miliarde de lei.

În 2006, când Oprişan a fost deferit justiţiei, DNA spunea că Judecătoria Focşani este cea competentă pentru a soluţiona cauza. În 14 noiembrie 2007 însă, magistraţii de la Judecătoria Focşani au dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani, pentru refacerea urmăririi penale.

În februarie 2008, dosarul lui Marian Oprişan a ajuns în faţa judecătorilor de la Tribunalul Vrancea. O lună mai târziu, procesul a fost mutat la Tribunalul Cluj, după ce instanţa supremă a admis strămutarea acestuia.

Atunci, strămutarea a fost cerută de procurori, care au susţinut că Oprişan ar fi oferit locuinţe unor judecători din zonă şi că popularitatea acestuia ar putea afecta judecata imparţială a magistraţilor.

La sfârşitul lunii decembrie 2009, dosarul a fost trimis înapoi la Judecătoria Focşani, în urma declinării de competenţă. Dosarul nu a rămas însă pe rolul instanţei vrâncene, el ajungând la Judecătoria Cluj-Napoca. Astfel, din 7 iulie 2010, dosarul se află pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea de strămutare a cazului.

În 5 iunie 2014, procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a sesizat Inspecţia Judiciară din CSM cu privire la posibile abateri disciplinare săvârşite de magistraţii clujeni care judecă dosarul de corupţie al preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan. Surse oficiale din cadrul DNA au precizat atunci că DNA solicită efectuarea verificărilor cu privire la faptul că, deşi Oprişan a fost trimis în judecată în iunie 2006, dosarul în care acesta este acuzat de abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri, fals şi uz de fals nu a fost soluţionat nici până în prezent.

Ulterior, DNA preciza că dosarul în care este vizat Marian Oprişan se afla de 1.263 de zile pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, acordându-se 29 de termene.

"Dosarul cauzei se află de la data 2.12.2010 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca. De atunci, au fost acordate 29 termene de judecată. Pe parcursul celor aproximativ 4 ani de când dosarul se află pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, însumând 1.263 zile, s-au acordat termene de la 49 zile, 56 zile şi chiar de 105 zile de amânare de la un termen la altul", arăta atunci DNA.

Judecătorul fondului nu a dispus nicio măsură pentru a judeca cu celeritate, deşi cunoaşte că dosarul cauzei este pe rolul instanţelor de judecată de peste opt ani, din care patru ani la Judecătoria Cluj-Napoca.

Tot în 5 iunie, Marian Oprişan susţinea că nu a făcut nici măcar o cerere de amânare în dosarul de la Cluj, precizând că interesul său este de a-şi demonstra nevinovăţia şi nu de a tergiversa procesul, "aşa cum susţin reprezentanţii PDL şi DNA".

Pe 6 noiembrie, Judecătoria Cluj-Napoca a dat un nou termen, al 34-lea, în acest proces, motivul amânării fiind lipsa unei expertize contabile, care nu era încă finalizată.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă