2.4 C
București
marți, 12 noiembrie 2024
AcasăSpecialEchipa de căutare-salvare urbană a României a fost acreditată pentru intervenții sub...

Echipa de căutare-salvare urbană a României a fost acreditată pentru intervenții sub egida ONU

Echipa de căutare-salvare urbană de nivel mediu a României a fost acreditată pentru intervenții sub egida ONU în țările afectate de dezastre și calamități, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Ultima etapă a procesului de certificare INSARAG a echipei românești a avut loc de luni până joi. Echipa formată din 48 de salvatori din cadrul Unității Speciale de Intervenție în Situații de Urgență și alte unități subordonate IGSU a fost în măsură să gestioneze consecințele unui cutremur major, parcurgând toate etapele — alertare, activare celulă de criză, pregătirea forțelor, a materialelor și documentelor, controlul medical, deplasarea și nu în ultimul rând intervenția propriu-zisă. Aceasta a constat în salvarea victimelor afectate de seism și s-a axat în principal pe crearea de breșe în elementele constructive din beton sau cărămidă în plan orizontal sau vertical, sprijinirea elementelor constructive ce amenințau cu prăbușirea, respectiv ridicarea și mutarea elementelor de construcție care încarcerau victimele.

Intervențiile s-au desfășurat în mod continuu, salvatorii lucrând 36 de ore pentru gestionarea situațiilor generate, informează Agerpres.

Activitățile au fost atent urmărite pe toată durata desfășurării acestora atât de echipa de clasificatori formată din zece experți în domeniu, membri ai echipelor acreditate INSARAG (Australia, Belgia, Suedia, Finlanda, Elveția, Marea Britanie, Ungaria și Rusia) care au deja experiență în asistența internațională, cât și de echipe de observatori care intenționează să urmeze acest program.

Certificarea unei astfel de echipe derivă din necesitatea armonizării capabilităților naționale de răspuns la dezastre cu standardele internaționale (ONU și UE), România fiind în egală măsură un stat ce a beneficiat de sprijin internațional, dar care a și oferit asistență celorlalte țări afectate de dezastre.

Echipa română a primit felicitări din partea reprezentanților ONU.

Programul de acreditare a debutat în anul 2011, realizându-se în mai multe etape sub atenta îndrumare a unor experți din cadrul Agenției Federale pentru Asistență Tehnică la Dezastre — THW Germania.

Cele mai citite

INS: Salariul mediu brut a crescut în septembrie, cu variații în sectoarele economiei

Câștigul salarial mediu brut din România a ajuns în septembrie 2024 la 8.553 lei, cu 1,3% mai mult față de luna anterioară, conform datelor...

Alegeri prezidențiale 2024. PSD conduce topul cheltuielilor pentru campania electorală. Cât au cheltuit partidele în primele două săptămâni

Cu mai puţin de două săptămâni până la startul primului tur al alegerilor prezidenţiale, competitorii electorali încearcă să ajungă cât mai aproape de alegătorilor...

Dobânzile mari, munții greu de escaladat ai creditării

Dobânzile la creditele din România au devenit o provocare copleșitoare pentru consumatori și companii, o călătorie economică pe teren accidentat, care contrastează puternic cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă