Conducerea Fundatiei Academice "Petre Andrei" din Iasi a anuntat ca dosarul care atesta infiintarea universitatii cu acelasi nume a disparut fara urma din arhivele Tribunalului Iasi. Actiunea este pusa in carca rectorului invalidat de la Universitatea "Petre Andrei", prof. univ. dr. Niculae Niculescu. "Nu este vorba de Universitatea Petre Andrei din Iasi, infiintata prin Legea 408/2002, al carei dosar de infiintare se afla la Parlamentul Romaniei, ci de vechea persoana juridica infiintata de Tribunal", a precizat prof. univ. dr. Doru Tompea, presedintele institutiei. "Noi am descoperit intamplator acest lucru. Sunt convins ca singurul care ar fi avut interes ca acel dosar sa dispara este profesorul Niculae Niculescu. Asta pentru ca el inca foloseste vechea personalitate juridica, desi Tribunalul de la Iasi a dispus dizolvarea acestei spete. Are codul fiscal si stampila. si cu cat se va dizolva mai tarziu vechea identitate juridica, cu atat lui ii convine mai mult", a declarat prof. univ. dr. Doru Tompea. Conform referatului intocmit de personalul arhivei Tribunalului Iasi, dosarul cu numarul 5/PJ/1999 a fost cerut la data de 17 aprilie 2003 de catre judecatoarea Elena Chiparus de la Curtea de Apel Iasi, instanta in cadrul careia isi desfasoara activitatea si Adriana Andronic, fiica rectorului nevalidat al Universitatii "Petre Andrei", Niculae Niculescu. De precizat este faptul ca, la acel moment, pe rolul Curtii de Apel Iasi nu figura nici un dosar al universitatii, deci judecatoarea respectiva nu avea dreptul legal sa solicite acel dosar. Profesorul Niculae Niculescu respinge acuzatiile. "Sunt numai fantasmagorii si inchipuiri. Toate aceste acuzatii fac parte din arsenalul unui razboi pe care acei oameni il poarta impotriva universitatii noastre. Am incredere in Justitie ca va face lumina in acest conflict care treneaza de mai bine de trei ani", a spus acesta.