5 C
București
duminică, 10 noiembrie 2024
AcasăSpecialDosarul de trafic de influenţă al lui Laszlo Borbely a fost redeschis

Dosarul de trafic de influenţă al lui Laszlo Borbely a fost redeschis

Dosarul de trafic de influenţă al lui Laszlo Borbely a fost redeschis, Instanţa supremă confirmând, luni, decizia procurorilor DNA Oradea de redeschidere a anchetei în dosarul fostului ministru al Mediului Laszlo Borbely.

Potrivit Mediafax, acesta este acuzat că ar fi luat mită pentru intervenţii în vederea atribuirii unor contracte.

"În temeiul art. 335 alin. 4 Cod procedură penală, confirmă redeschiderea urmăririi penale dispusă prin ordonanţa din 05 ianuarie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Oradea, în dosarul nr.657/II.2/2014. Definitivă", se arată în decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Soluţia de neîncepere a urmăririi penale în cazul deputatului UDMR Laszlo Borbely, în dosarul de trafic de influenţă al acestuia, a fost revocată de procurorii DNA Oradea, care au reluat cercetările privind suspiciunea că fostul ministru al Mediului a luat mită pentru intervenţii în vederea atribuirii unor contracte.

Potrivit unui document citat de Mediafax, DNA Oradea informa instanţa supremă, în 5 ianuarie, că a revocat soluţia de neîncepere a urmăririi penale în cazul lui Borbely, dată prin rechizitoriul prin care consilierul personal al acestuia a fost trimis în judecată, pentru fapte de corupţie.

DNA Oradea mai preciza, în acelaşi document, că s-a reluat urmărirea penală în ceea ce-l priveşte pe Borbely, dar şi în cazul altor persoane.

Contactat în 7 ianuarie, Laszlo Borbely a declarat că nu ştie nimic despre redeschiderea dosarului. "Nu ştiu absolut nimic despre această problemă, ştiu doar că acum un an am primit NUP", a spus Borbely, citat de Mediafax.

La rândul său, avocatul deputatului UDMR, Gheorghiţă Mateuţ, a spus că DNA Oradea nu a informat în niciun fel – telefonic, în scris sau verbal – revocarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale în cazul clientului său.

Potrivit prevederilor noului Cod de procedură penală, când se dispune revocarea unei soluţii de neîncepere a urmăririi penale, procurorul de caz trebuie să solicite unei instanţe competente confirmarea redeschiderii urmăririi penale. Dată fiind faptul că Borbely este deputat, instanţa competentă în acest caz este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

DNA a dispus, în 14 ianuarie 2014, neînceperea urmăririi penale (NUP) în cazul lui Laszlo Borbely, întrucât Camera Deputaţilor nu a încuviinţat urmărirea penală a fostului ministru al Mediului, în acelaşi dosar fiind trimişi în judecată fostul lui consilier şi doi administratori de firme, pentru cumpărare de influenţă.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Oradea i-au trimis în judecată la acea vreme pe Ioan Ciocan, administrator al societăţii Lescaci Com SRL Negreşti Oaş, şi pe Anton Petru Molnar, administrator de fapt al societăţii Azimut Com Acăţari, ambii fiind acuzaţi de cumpărare de influenţă.

În acelaşi dosar este judecat, pentru complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la cumpărare de influenţă, Szabolcs Szepessy, consilier personal al lui Borbely în perioada în care acesta era ministrul Mediului.

În cazul lui Laszlo Borbely, procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale pentru două infracţiuni de trafic de influenţă şi pentru fals în declaraţii, întrucât Camera Deputaţilor nu a încuviinţat cererea DNA de începere a urmăririi penale a fostului ministru al Mediului.

"Având în vedere că, în 11 septembrie 2012, plenul Camerei Deputaţilor a respins cererea procurorilor DNA de încuviinţare a urmăririi penale (încuviinţare necesară din cauză că, la acea dată, Laszlo Borbely deţinea calitatea de ministru şi pe cea de deputat), în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul Borbely Laszlo pentru două fapte de trafic de influenţă şi pentru fals în declaraţii", preciza, la acel moment, DNA.

Procurorii notau, în actul de sesizare a instanţei, că, în cursul anului 2011, Ioan Ciocan i-ar fi remis lui Laszlo Borbely, prin intermediul consilierului personal al acestuia, foloase necuvenite constând în renovarea şi utilarea apartamentului ministrului, în valoare de 80.952 de lei, pentru ca acesta să determine funcţionari din Administraţia Naţională "Apele Române", instituţie aflată în coordonarea Ministerului Mediului şi Pădurilor, să favorizeze societatea Lescaci Com Negreşti Oaş la diferite licitaţii organizate de ANAR, prin Administraţiile Bazinale din teritoriu.

Societatea Lescaci Com SRL Negreşti Oaş, a încheiat în perioada 2010 – 2011, cu unităţi din subordinea ANAR, respectiv Administraţiile Bazinale de Apă Someş Tisa, Banat, Olt, Buzău – Ialomiţa, Siret, Prut – Bârlad şi Dobrogea – Litoral, 19 contracte de execuţie de lucrări şi numeroase acte adiţionale la aceste contracte, toate având ca obiect regularizări, amenajări, îndiguiri sau recalibrări ale cursurilor unor ape aflate în administrarea acestor unităţi. Valoarea totală a celor 19 contracte a fost de 295.037.846 lei, cu TVA inclus, au scris procurorii în rechizitoriu.

În aceeaşi perioadă, Anton Petru Molnar, administrator de fapt la Azimut Com SRL Acăţari, i-ar fi remis lui Borbely foloase necuvenite constând în reamenajarea şi extinderea unui imobil, proprietate extratabulară a acestuia, în valoare de 112.199 de lei, pentru ca ministrul să determine funcţionari din ANAR să favorizeze SC Azimut Com SRL Acăţari la diferite licitaţii organizate prin Administraţiile Bazinale din teritoriu, susţin anchetatorii.

În cursul anilor 2010 – 2011, societatea Azimut SRL Acăţari a încheiat cu ANAR – Administraţia Bazinală de Apă Mureş trei contracte de specialitate având ca obiect lucrări hidrotehnice şi două contracte de lucrări în subantrepriză cu societatea Lescaci Com SRL Negreşti Oaş.

Dosarul este judecat de Tribunalul Satu Mare, mai scrie Mediafax.

În aprilie 2012, Laura Codruţa Kovesi, pe atunci procuror general al României, declara că administrarea probatoriului în ceea ce îl priveşte pe fostul ministru al Mediului Laszlo Borbely nu va putea fi realizată în lipsa avizului Parlamentului pentru începerea urmăririi penale.

În 11 septembrie 2011, Camera Deputaţilor a respins solicitarea de aprobare a începerii urmăririi penale împotriva lui Borbely.

Cele mai citite

Bitcoin se apropie de pragul de 80.000 de dolari, impulsionat de victoria lui Trump și de un Congres pro-cripto

Bitcoin a atins un nou record duminică, urcând la 79.771 de dolari, pe fondul entuziasmului generat de poziția pro-cripto a președintelui ales Donald Trump...

Proteste masive și ciocniri violente în Valencia după gestionarea criticată a inundațiilor

Sâmbătă, zeci de mii de oameni au ieșit în stradă în Valencia, manifestându-și revolta față de gestionarea considerată dezastruoasă a inundațiilor recente de către...

Soluții Inovative pentru Păstrarea Igienei și Curățeniei în spațiile de business

În orice mediu profesional, menținerea standardelor de igienă și curățenie este esențială pentru a asigura un spațiu sănătos și primitor. Sanito.ro oferă o gamă...
Ultima oră
Pe aceeași temă