3.1 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialDosar penal pe numele rectorului Academiei de Poliţie

Dosar penal pe numele rectorului Academiei de Poliţie

Trimis în judecată pentru trafic de influenţă, Dinu Gîlcă, ex-prim-procurorul de Galaţi, îl trage în scandalul de corupţie şi pe rectorul Academiei de Poliţie, pe care-l invita la chefuri pentru a-şi asigura promovarea examenului de doctorat.

Un nume-surpriză a apărut în dosarul fostului prim-procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, Dinu Gîlcă: chestorul Luca Iamandi, rectorul Academiei de Poliţie „Al.I. Cuza” din Capitală, instituţie unde Gîlcă se înscrisese la doctorat. Interceptările procurorilor dovedesc cel puţin tatonările pe care Gîlcă începuse să le facă pentru a se apropia de Iamandi. Prin intermediul unui fost angajat al Academiei, Gheorghe Dragomiroiu, l-a invitat de mai multe ori pe chestorul Luca Iamandi la chefuri organizate în special la celebrul Popas Dumbrăviţa, din Vrancea, canton al Direcţiei Silvice Focşani. Din interceptările făcute în dosarul lui Gîlcă rezultă că rectorul Academiei de Poliţie ar fi participat la respectivele petreceri. Potrivit unor surse judiciare, procurorii DNA suspectează că Dinu Gîlcă ar fi încercat să îi ofere diferite avantaje lui Iamandi pentru a-şi asigura liniştea în privinţa doctoratului la care se înscrisese la Academia „Al.I. Cuza”.
Contactat de România Liberă, Iamandi a negat orice implicare în sprijinirea lui Gîlcă: „Nu mi-a oferit nimic procurorul Dinu Gîlcă şi nici nu am participat la vreo petrecere”.
Potrivit datelor din primul dosar al lui Gîlcă, în „afacerea” cu Academia de Poliţie ar fi implicaţi şi alţi procurori din Vrancea suspectaţi că, alături de Gheorghe Dragomiroiu, i-ar fi intermediat fostului prim-procuror „accesul” la Luca Iamandi.

Intervenţiile fostului şef de la Crimă Organizată Galaţi

În ceea ce priveşte dosarul pe baza căruia Gîlcă a fost trimis în judecată de DNA, acestuia i-a fost ataşat şi un raport făcut de un ofiţer de poliţie din cadrul DNA Galaţi, subcomisarul Adrian Constantin Glugă, care a colaborat cu procurorii. În acel document Glugă a explicat pe larg cum a fost contactat de fostul şef al Brigăzii de Combaterea Crimei Organizate Galaţi, Ionel Pasquale, sugerând că acesta i-ar fi cerut să protejeze o persoană din dosarul lui Dinu Gîlcă: pe patronul Hotelului Unirea din Focşani, Vasile Bogdan, acuzat că i-a dat 40 de porţii de mâncare lui Gîlcă în schimbul unor servicii. „Te rog să nu o interpretezi ca pe o intervenţie sau o imixtiune, însă vreau să îmi confirmi dacă ai în lucru un dosar care-l priveşte pe un anume Bogdan Vasile din Vrancea. Ştiu că ai în lucru un asemenea dosar (…) În acest context, Pasquale Ionel a afirmat că Bogdan Vasile este un amic al său”, povesteşte Glugă în raport. Din acelaşi document rezultă că discuţia celor doi s-ar fi purtat la sfârşitul lunii martie 2009, la marginea oraşului Galaţi. Ionel Pasquale s-a pensionat la scurt timp după discuţia avută cu ofiţerul de poliţie al DNA, Adrian Glugă.

Cum a rezolvat accidentul fiicei

Pe de altă parte, monitorizarea informativă la care a fost supus procurorul Dinu Gîlcă a scos la iveală şi modalitatea în care acesta încerca să rezolve un accident rutier de la Focşani în care a fost implicată fiica sa, Andreea Gîlcă: Gîlcă-tatăl a sunat-o pe procuroarea şefă de la Parchetul Focşani, Luminiţa Dogaru. „Dinu Gîlcă: Fetiţa mea este la biroul notarial al Rodicăi Tănase (…) Şi a scos maşina din parcare cu spatele şi cică l-a atins pe unul, dar uşor… şi ăla face scandal acolo; Dogaru Luminiţa: Staţi că anunţ io la… vorbesc io la circulaţie cu şefu…”, se arată în stenograma discuţiei purtată în martie 2009.

Cele mai citite

ISU Dâmbovița: Concentraţiile de gaz sunt monitorizate în localitatea Doiceşti, după o refulare de apă la forarea unui puţ

Concentraţiile de gaz sunt monitorizate în localitatea Doiceşti, după o refulare de apă la forarea unui puţ, informează, miercuri seara, Inspectoratul pentru Situaţii de...

Este oficial: Republica Moldova are ca obiectiv strategic integrarea în Uniunea Europeană

Constituţia Republicii Moldova, modificată prin referendum, a fost publicată, miercuri, în Monitorul Oficial. Astfel, integrarea în Uniunea Europeană a devenit obiectiv strategic pentru Chișinău,...

Donald Trump l-a desemnat oficial pe Marco Rubio pentru a fi secretar de stat al SUA

Donald Trump l-a nominalizat, miercuri, pe senatorul din Florida, Marco Rubio, pentru funcția de secretar de stat, potrivit nypost.com. „Marco este un lider extrem de...
Ultima oră
Pe aceeași temă