2.3 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialUPDATE. Dorin Cocoș, în scandalul spitalelor suspectate de achiziții ilegale

UPDATE. Dorin Cocoș, în scandalul spitalelor suspectate de achiziții ilegale

UPDATE: În miez de noapte a fost reținut și Dan Nicolae Straja, managerul Institutului Oncologic "Alexandru Trestioreanu". Procurorii DNA susțin că, în perioada 1-8 mai 2015, ar fi primit de la reprezentantul a două firme , în două tranșe, suma totală de 95.750 euro. Banii reprezentau comisionul pentru derularea unor contracte ( emitere comenzi, plată facturi) și ar fi fost dați cash, prima dată în biroul manageruluio, a doua oară în autoturismul parcat pe o stradă lăturalnică, indicată de doctor. Tribunalul București urmează să decidă vineri dacă îi arestează pe doctorii Straja, directorul Institutului Oncologic, și pe doctorul Păltineanu, directorul de la Spitalul Bagdasar Arseni 

====

Descinderi în forță ale procurorilor DNA la patru spitale mari, de renume, din București, existând suspiciuni de achiziții publice nelegale, prejudiciul fiind de peste 2,6 milioane de euro.

Între firmele de la care se făceau achiziții nelegale, contra mită, ar figura o societate de intermediere a lui Dorin Cocoș, fostul soț al Elenei Udrea. Contractele ar fi fost încheiate pe vremea când cei doi erau căsătoriți.

Procurorii DNA au făcut, joi, percheziții în birouri din Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni, din Spitalul Clinic de Psihiatrie Alexandru Obregia, din Institutul Clinic Fundeni și în birouri din Institutul Oncologic, precum și în alte șapte locații care aparțin unor firme sau persoane fizice.

 Directorul Păltineanu, reținut. Lua mita cash, 10-15% din valoarea contractului- referat DNA

Primul reținut de către procurorii DNA a fost managerul Spitalului Bagdasar Arseni, doctoral Bogdan Păltineanu.

 Păltineau ar fi luat mită cash între 5 şi 10% din plățile făcute către firmele cu care derula contracte de achiziții

El ar fi luat mită și pe când era director la Spitalul de Geriatrie Ana Aslan.  În referatul de reținere, procurorii dau ca exemplu mita încasată cash de la firme care vindeau consumabile medicale la “Ana Aslan”.

 Bogdan Păltineanu este acuzat de  săvârșirea  infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.
“În perioada 12 mai -21 august 2015, inculpatul Păltineanu Bogdan, în calitate de manager al Institutul Național de Geriatrie și Gerontologie „Ana Aslan”, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce îi reveneau în ceea ce privește încheierea contractelor de achiziții, derularea contractelor, angajarea unității în operațiunile patrimoniale, a primit de la reprezentantul a două societăți comerciale, în cinci tranșe, sumele de 73.450 euro și 18.600 lei.
 
Banii primiți de inculpate, atât într-un imobil ce-i aparținea, cât și în autoturismul personal, reprezentau comisionul stabilit pentru derularea în bune condiții a contractelor respective (emitere comenzi, plată facturi)” spun procurorii în referatul prin care cer Tribunalului București arestarea preventivă pe 30 de zile.

Firma lui Cocoș ar fi vândut consumabile contra mită și altor spitale

Societatea lu Dorin Cocoș ar fi vândut consumabile la prețuri cu mult supraevaluate și altor spitale în perioada în care omul de afaceri era căsătorit cu Elena Udrea, spun surse judiciare. Firma lu Cocoș nu era producător de consumabile, cum ar fi reactivi pentru laboratoarele de analize medicale, ci doar intermediar.

Procurorii spun că managerii spitalelor vizate puteau cumpăra consumabilele, reactivii direct de la producător. Uneori, mai spun procurorii, caietele de sarcini erau întocmite în așa fel încât să se califice doar firma lui Dorin Cocoș.

Cui aparțin birourile percheziționate

La Spitalul Bagdasar Arseni s-ar fi făcut percheziții în biroul managerului Bogdan Păltineanu; la Spitalul Clinic de Psihiatrie Alexandru Obregia – în birourile Serviciului Achiziții și în biroul Elenei Postolache, șef laborator; la  Institutul Oncologic "Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu"- în biroul conf.  dr. Dan Nicolae Straja, managerul instituției, și în biroul șefului de Serviciu Anatomie Patologica, dr. Mădălina Gabriela Radu; la Institutul Clinic Fundeni – în biroul managerului, dr. Carmen Orban, și al altei angajate, spun surse judiciare. 

Procurorii ar căuta documente legate de achiziții publice făcute în perioada 2008-2016, prejudiciul fiind estimate la 2,6 milioane de euro.

Primul manager dus la DNA pentru audieri a fost doctoral Bogdan Păltineanu de la Spitalul Bagdasar Arseni.

După circa patru ore de audieri, doctoral Păltineanu a ieșit încătușat din sediul DNA. Între achizițiile imputate s-ar afla și cele făcute de la o firmă controlată de Dorin Cocoș. 

 

 

Cele mai citite

Energia vântului aduce magie de Crăciun: Exporturi record de curent electric pentru România

Conform datelor Transelectrica, zilele propice pentru producția eoliană au fost rare în 2024 România s-a bucurat de un surplus energetic semnificativ în dimineața zilei de...

YouTube, blocat de facto în Rusia: Traficul platformei s-a prăbușit cu 80%

Experții în securitate cibernetică consideră că această strategie reprezintă o formă treptată de cenzură Autoritățile ruse au început o blocare de facto a platformei YouTube,...

Efectul Schengen: Prețurile locuințelor din zonele de graniță explodează

Intrarea României în spațiul Schengen cu frontierele terestre, de la 1 ianuarie, aduce schimbări și pe piața imobiliară, în special în zonele de graniță....
Ultima oră
Pe aceeași temă