3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialDoi șoferi au fost prinși conducând cu peste 150 km/h. Cât e...

Doi șoferi au fost prinși conducând cu peste 150 km/h. Cât e AMENDA

Poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale au reţinut permisele de conducere pentru 90 de zile în cazul a doi şoferi, de 27 şi 48 de ani, după ce aceştia au fost depistaţi circulând cu 174 km/h, respectiv 156 km/h, pe DN 2, potrivit Biroului de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române. 

Un tânăr din Tecuci, judeţul Galaţi, a fost depistat vineri, pe DN2, la km 215, în timp ce conducea cu viteza de 174 km/h. 

Un alt şofer, de 48 de ani din Bucureşti, a fost depistat tot pe DN2, dar la km 240, conducând cu viteza de 156 km/h. 

Celor doi le-a fost aplicată şi o amendă contravenţională în valoare de 1.125 lei.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Premierul Japoniei, Shigeru Ishiba, a adormit în timpul numărării voturilor pentru realegerea sa

Shigeru Ishiba, președintele Partidului Liberal Democrat (PLD), aflat la putere în Japonia, a fost văzut adormind luni în parlament, unde a fost reales prim-ministru. O...

Premierul Japoniei, Shigeru Ishiba, a adormit în timpul numărării voturilor pentru realegerea sa

Shigeru Ishiba, președintele Partidului Liberal Democrat (PLD), aflat la putere în Japonia, a fost văzut adormind luni în parlament, unde a fost reales prim-ministru. O...

Ucrainenii nu sunt dispuși la concesii teritoriale în schimbul păcii cu Rusia

Ucrainenii se opun în continuare unor concesii teritoriale către Rusia pentru a obţine pacea, în pofida avansării trupelor ruse, pierderilor de vieţi omeneşti şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă