12 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăSpecialDoi morți în Alba, după ce au fost loviți de un camion...

Doi morți în Alba, după ce au fost loviți de un camion pe TROTUAR

Două persoane au murit, sâmbătă,în localitatea Sâncel din județul Alba, după ce un camion i-a lovit pe trotuar, informează Mediafax. 

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, bărbatul și femeia au decedat după ce au fost loviți de o autocamionetă care a pătruns pe trotuar din cauza unei defecţiuni tehnice.

Echipajul SMURD ajuns la faţa locului nu a mai efectuat manevre de resuscitare, pentru că cei doi pietoni muriseră deja.  

”Cele două persoane aveau leziuni incompatibile cu viaţa, colegii nici nu au mai început manevrele de resuscitare. Acestea au fost lovite de o autocamionetă de 3,5 tone. Din cauza leziunilor, colegii nu au putut să estimeze cu precizie ce vârstă aveau, dar erau persoane de vârsta a treia, cu siguranţă. Noi am intervenit cu o Ambulanţă SMURD, cu o autospecială, cu şase subofiţeri, care au ajuns la faţa locului şi au constatat leziunile incompatibile cu viaţa şi s-a solicitat prezenţa medicului pentru constatarea decesului”, susţin oficiali ai ISU Alba.

Potrivit unor localnici, persoanele decedate au ieşit să se plimbe înainte de impact. Şoferul este anchetat pentru ucidere din culpă, iar cercetările sunt în desfăşurare.

Cele mai citite

Samsung lansează un abonament pentru smartphone-uri

Samsung se pregătește să lanseze în februarie 2025 un serviciu de abonament pentru smartphone-urile sale dotate cu inteligență artificială, extinzând astfel un model deja...

Fost ministru de Finanțe: „Scăderea pragului ar putea duce la diminuarea fondurilor la buget”

„Ordonanța trenuleț,” publicată recent în Monitorul Oficial, introduce schimbări semnificative în regimul fiscal aplicabil microîntreprinderilor. Începând din 2025, pragul veniturilor pentru care firmele pot beneficia...

MAI: Mai puține infracțiuni și accidente rutiere grave în minivacanța de Revelion

Peste 24.000 de angajați ai MAI au asigurat zilnic ordinea publică, acordând atenție specială zonelor aglomerate, stațiunilor turistice și lăcașurilor de cult În minivacanța de...
Ultima oră
Pe aceeași temă