18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialDoar două treimi din populaţia României este racordată la sistemul public de...

Doar două treimi din populaţia României este racordată la sistemul public de alimentare cu apă

Populaţia deservită de sistemul public de alimentare cu apă a reprezentat 65,2% din totalul locuitorilor României în anul 2016, ponderea fiind de doar 30% în mediul rural, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

În anul 2016, populaţia deservită de sistemul public de alimentare cu apă a crescut cu 218.691 persoane faţă de anul 2015, ajungând la 12.853.110 persoane.

În mediul urban s-au înregistrat 10.040.392 persoane conectate la sistemul public de alimentare cu apă, reprezentând 94,9% din populaţia rezidentă urbană, iar în mediul rural 2.812.718 persoane, reprezentând 30,8% din populaţia rezidentă rurală a ţării.

La nivelul regiunilor de dezvoltare, ponderea cea mai mare a populaţiei deservite de sistemul public de alimentare cu apă, în total populaţie rezidentă, s-a înregistrat în regiunea Bucureşti-Ilfov (82,2%), urmată de regiunea Sud-Est (74,7%).

În ceea ce priveşte volumul de apă distribuit, acesta a fost de 1,03 miliarde de metri cubi, cu 124,9 milioane de metri cubi mai mic decât în anul 2015. Cea mai mare cantitate de apă distribuită a fost către populaţie, respectiv 501,5 milioane de metri cubi.

Cele mai mari cantităţi de apă distribuită s-au înregistrat în bazinele hidrografice Buzău-Ialomiţa (22,3%), respectiv Argeş-Vedea (20,9%).

Cele mai citite

Rețetă de Conopidă la Cuptor

Ingrediente o conopidă mare (aproximatic 2 kg) 400 g de smântână cu 12% grăsime 230 g cașcaval 2 ouă o bucată mică de unt necesară pentru a unge vasul pentru cuptor o...

Coreea de Nord a trimis o delegație în Iran, pentru discuții economice și militare. Ambele țări avansează în domeniul nuclear

O delegație din Coreea de Nord a plecat de la Phenian spre Iran, unde urmează a fi primită de oficiali de la Teheran. Delegația nord-coreeană...

Republica Moldova transmite primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE

Republica Moldova va înainta către Comisia Europeană, la data de 24 aprilie 2024, primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE. Documentul va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă