8.9 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialUPDATE Șeful serviciului secret al MAI Suceava, REȚINUT. Cum erau protejați polițiștii...

UPDATE Șeful serviciului secret al MAI Suceava, REȚINUT. Cum erau protejați polițiștii contrabandiști și erau arestați abuziv denunțătorii

UPDATE

Procurorii anticorupție din Suceava i-au reținut pe șeful SIPI Suceava, comisarul Cristian Macsim, și pe alți doi polițiști. Ei sunt suspectați că au protejat contrabanda cu țigări de la granița cu Ucraina, au dat informații contrabandiștilor, iar denunțătorilor le-au fabricat dosare penale. 

Potrivit unui comunicat, procurorii anticorupție l-au reținut pe MACSIM CRISTIAN,  şeful al Serviciului de Informații și Protecție Internă Suceava, pentru săvârşirea infracţiunilor concurente de abuz în serviciu ( patrun infracțiuni) și favorizarea infractorului ( două infracțiuni). El fa vi prezentat instanței Tribunalului Suceava pentru arestare preventivă
De asemenea , au fost reținuți CIOTĂU MARIUS, ofițer de poliție, şeful Secţiei 4 de poliţie Gălăneşti, pentru săvârșirea infracțiunii de cercetare abuzivă și agentul ILIE Pârghie pentr săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și cercetare abuzivă.
Față de inculpatul CHICHIRIȚĂ CONSTANTIN, agent de poliție în cadrul Secţiei 4 de poliţie Gălăneşti, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând de la data de 22.12.2014 până la data de 19.02.2015 inclusiv, pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de cercetare abuzivă, fals intelectual și uz de fals.

UPDATE 9.00

Perchezițiile de la domiciliul șefului filialei serviciului secreat al MAI – SIPI Suceava -, Cristian Macsim, sunt în plină desfășurare. Sunt vizate fapte de corupție. Macsim ar fi protejat polițiști implicați în contrabanda cu țigări. Șeful SIPI a lucrat o perioadă la Poliția de Frontieră. DNA Suceava face percheziții și la domiciliile unor polițiști suspectați de protejarea contrabandei cu țigări și de fabricare de probe împotriva unor denunțători.

Macsim este suspectat și de protejarea unui agent de poliție, care, beat fiind, a fost prins la volanul  mașinii Poliției, dar cazul a fost mușamalizat, contra cost, de procurorul Dumitru Dâmbu. Șeful SIPI era prieten cu procurorul.

Cum se folosesc informațiile  despre infractori la serviciul secret al Internelor – filiala Suceava

Potrivit ordonanței prin care s-au aprobat perchezițiile, "  doi poliţişti, care au format obiect al documentării, au cunoscut din timp și fără drept că sunt urmăriți informativ de o structură specializată de informații şi nu au anunţat structurile abilitate despre acest incident şi nici pe superiorii lor pentru a se dispune măsuri urgente de încetare a delegării în acel dosar.

           De asemenea, comisarul șef MACSIM CRISTIAN, luând la cunoștință despre aceleași aspecte, prin prisma funcției deținute aceea de șef al SIPI Suceava, nu a dispus nici o măsură pentru a atenționa subordonaţii care lucrau la caz cu privire la faptul că informațiile strânse  pe teren transpar în convorbirile purtate cu sursa sa umană de informații și că aceste informații au ajuns la cunoștința infractorilor vizați, respectiv la polițiști ai Secției nr. 4 Gălănești".

Cum se făcea contrabandă sub umbrela SIPI Suceava

Potrivit unor surse judiciare, la sfârşitul anului 2013 s-au efectuat  investigaţii de către SIPI Suceava pentru a se obţine informaţii  privind activităţile de contrabandă cu ţigări de provenienţă ucraineană, derulate în zona localităţilor Frătăutii Noi, Vicovu de Sus si Vicovu de Jos din jud. Suceava şi a rezultat implicarea în contrabanda cu ţigări a poliţiştilor  Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală Gălăneşti.

De asemenea,  s-au obținut informații si despre locurile prin care se realizează trecerea ţigărilor peste frontiera verde, traseele de deplasare, locurile de depozitare.

Polițiștii contrabandiști  fabricau probe pentru a-i inculpa pe denunțători

În acest context, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală Gălăneşti, jud. Suceava  au aflat că există informaţii la nivelul structurilor specializate ( adică, la nivelul SIPI Suceava, filiala serviciului secret al MAI) despre implicarea lor în contrabandă şi , în perioada iulie 2013 – iulie 2014,  au prefabricat probe de natură a induce în eroare organele judiciare pentru a fi cercetate exact persoanele care au furnizat informaţii la SIPI.

"În scopul realizării cercetării abuzive a două persoane, de la care s-au aflat unele detalii infracţionale privind implicarea în contrabandă a poliţiştilor  din cadrul Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală Gălăneşti, jud. Suceava,  aceştia au fabricat două dosare penale în care denunțătorii  au fost cercetați pentru  fapte de furt calificat  şi alte fapte, înregistrate iniţial cu  autori necunoscuți, fiind astfel constituite două dosare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi" se precizează în documente judiciare.

Cum sunt arestați oameni nevinovați

Poliţiştii din cadrul  Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală Gălăneşti implicați în contrabandă au fost delegaţi să transcrie convorbiri telefonice interceptate în timpul cercetărilor efectuate într-unul dintre aceste două dosare fabricate.

Din conţinutul interceptărilor, polițiștii au aflat că denunțătorii țin legătura cu un ofițer SIPI și îi transmit informații despre contrabanda în care erau chiar ei implicați.

 Informaţiile furnizațe, care îi vizau direct pe poliţiştii Secţiei 4 Gălăneşti, descriau sprijinul acordat de poliţişti unor grupări de contrabandişti de ţigări.

Pentru a scăpa de denunțători, polițiștii implicați în contrabandă, în baza unor probe mincinoase ori acte false, au obţinut arestarea preventivă a denunțătorilor, în scopul de a stopa colaborarea cu cadre ale structurilor de informaţii.

Șeful SIPI Suceava " sifona" informații către polițiștii contrabandiști

Tot în contextul derulării anchetei în dosarele penale menţionate ce au fost înregistrate la Parchetul Judecătoriei Rădăuți, în anii 2013-2014, efectuându-se interceptări telefonice în cursul urmăririi penale, conducerea SIPI Suceava a putut să ia cunoștință despre faptul că ofiţeri din subordinea sa colaboreaza cu unul dintre cei cercetaţi.

 Discuţiile telefonice dintre un ofițer SIPI  și un contrabandist care s-a autodenunțat au ajuns în posesia  șefului SIPI Suceava, Cristian Macsim. Șeful SIPI i-a avertizat pe polițiștii din Gălănești implicați în contrabanda cu țigări că sunt monitorizați, spun surse judiciare.

 Ofiţerii  SIPI care adunau  date  pentru documentarea cazului referitor la implicarea a doi poliţişti  în contrabandă și în falsificări de probe, îl informau pe   MACSIM CRISTIAN – comisar șef al SIPI Suceava, iar acesta ar fi  transmis informațiile polițiștilor-infractori.

Potrivit ordonanței prin care s-au aprobat perchezițiile, " cei doi poliţişti, care au format obiect al documentării  au cunoscut din timp și fără drept că sunt urmăriți informativ de o structură specializată de informații şi nu au anunţat structurile abilitate despre acest incident şi nici pe superiorii lor pentru a se dispune măsuri urgente de încetare a delegării în acel dosar.

           De asemenea, comisarul șef MACSIM CRISTIAN, luand la cunoștință despre aceleași aspecte, prin prisma funcției deținute aceea de șef al SIPI Suceava, nu a dispus nici o măsură pentru a atenționa subordonaţii care lucrau la caz cu privire la faptul că informațiile strânse  pe teren transpar în convorbirile purtate cu sursa sa umană de informații și că aceste informații au ajuns la cunoștința infractorilor vizați, respectiv, polițiști ai Secției nr. 4 Gălănești".

          Fiind în prezența unei  scurgeri de informații din unde rezultau indicii de comitere a unor fapte grave de contrabandă cu țigări în care erau implicați și polițiștii din zonă, care îi anchetau pe informatorii SIPI , comisarul șef MACSIM CRISTIAN era obligat, prin prisma atribuțiilor sale de serviciu, să ia măsuri urgente de atenționare a ofițerilor de informaţii , pentru a înceta legătura telefonică cu informatorul său ori să anunțe de îndată, procurorul de caz.

Polițiștii fură țigările contrabandiștilor

Din probele DNA ar fi  a rezultat că agenți în cadrul Secției nr. 4 Gălăneşti au luat țigările dintr-o mașină abandonată de un contrabandist și  au  în încărcat mai multe baxuri în autoturismul Poliției pentru a le comercializa.

 Deşi Macsim a aflat despre aceste implicaţii ale poliţiştilor , în calitate de şef SIPI Suceava nu a luat legătura cu un procuror competent, și nici nu s-a realizat vreo supraveghere operativă din partea structurii asupra persoanelor vizate.

Șeful SIPI Suceava era prieten cu procurorul șpăgar Dâmbu " deci, nu se puteau lua de el"

               Potrivit documentelor DNA, "șeful structurii MACSIM CRISTIAN punea multiple piedici, refuzand categoric unor subordonaţi înregistrarea unor rapoarte investigative documentate , din care rezultau indicii de comitere a unor infracțiuni de către polițiști și un procuror din jud. Suceava. Anchetatorii îl suspectează pe  MACSIM CRISTIAN că a protejat în acest mod persoanele vizate în informațiile respective".

Ar fi vorba de procurorul Dumitru Dâmbu, care a luat bani de un agent de Poliție pentru a-i închide dosarul conducere sub influența băuturilor alcoolice.

În anul 2010, agentul LĂMĂȘANU IULIAN, sub influența băuturilor alcoolice, a avut un accident cu pagube. Dosarul penal a fost mușamalizat cu ajutorul procurorului Dumitru Dâmbu, în schimbul unei sume de bani. Procurorul i-a dat agentului o soluție de netrimitere în judecată.  Potrivit unor surse judiciare, procurorul Dumitru Dâmbu "…este prieten cu MACSIM CRISTIAN şi deci nu se puteau lua de el…".

În virtutea prerogativelor date de funcția deținută, de conducător al unei structuri specializate pe linie de informații și protecție internă, MACSIM CRISTIAN a respins oficial un raport informativ referitor la implicarea procurorului Dâmbu Dumitru în mușamalizarea unui accident rutier petrecut în anul 2010, în care a fost implicat agentul de poliție LĂMĂSANU IULIAN din cadrul postului de poliție comunal, existând suspiciuni că procurorul l-ar fi favorizat pe agent în mod abuziv, cu încălcarea normelor de procedură penală, pentru a omite tragerea la răspundere penală a acestuia, în sarcina căruia se reținuse infracțiunea de conducere pe drumurile publice avand în sange o îmbibație alcoolică peste limita legală  ( Dumitru Dambu fost procuror șef secție urmărire penală în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava,  cercetat în stare de arest preventiv  pentru infracțiuni de corupție).

–––

Procurorii anticorupție fac percheziții în Suceava, la locuințele unor persoane într-un caz în care sunt implicați șeful SIPI Suceava, comisarul Cristian Macsim, și subordonatul acestuia, Todiruț.

După percheziții, Macsim și ceilalți suspecți vor fi duși la sediul DNA Suceava pentru audieri.

Macsim și Todiruț sunt suspectați de abuz în serviciu, favorizarea infractorului, fals. Comisarul Macsim, folosindu-se de informații secrete la care a avut acces conform fișei postului, ar fi protejat persoane care au săvârșit infracțiuni infracțiuni, spun surse judiciare.

Șeful SIPI Suceava – filială a serviciului secret al Ministerului Afacerilor Interne – a fost numit la data de 31 iulie 2012, cu susținerea PSD, spun surse locale. Înainte, a fost o scurtă perioadă șef al SIPI Iași. 

Cristian Macsim a lucrat, începând din 2006, la Direcţia Generală Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava, iar până în acel an a fost angajat al Poliţiei de Frontieră şi al IPJ Suceava. A fost promovat, in 2009, la SIPI. 

Perchezițiile sunt coordonate de procurorii filialei DNA Suceava. 

 

Potrivit unui comunicat de presă, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava-,  efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni asimilate celor de corupție, infracțiuni contra înfăptuirii justiţiei și infracțiuni de fals, comise în perioada 2013-2014.

În cursul zilei de 22 decembrie 2014, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în șase locaţii situate pe raza județului Suceava, reprezentând domicilii ale unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Direcției de Informații și Protecție Internă și din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.
 

 

Știre in curs de actualizare

Cele mai citite

Adriana Bahmuțeanu, amendată la cavoul lui Silviu Prigoană: „Lăsați-mă să-mi plâng copilul!”

Tensiuni la cimitir: fosta soție a omului de afaceri a fost escortată de poliție după ce a adus un omagiu la cavoul familiei. Adriana...

Adriana Bahmuțeanu, amendată la cavoul lui Silviu Prigoană: „Lăsați-mă să-mi plâng copilul!”

Tensiuni la cimitir: fosta soție a omului de afaceri a fost escortată de poliție după ce a adus un omagiu la cavoul familiei. Adriana...

Rareș Bogdan contestă demersurile lui Marcel Ciolacu: „Un joc politic pentru a-l favoriza pe George Simion”

Europarlamentarul PNL îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de manipulare prin publicarea unui document ucrainean care explică interdicția lui George Simion în Ucraina. Rareș...
Ultima oră
Pe aceeași temă