Poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Constanţa au fost sesizaţi de către un angajat al hotelului Ibis din municipiul Constanţa, despre faptul că în timp ce tundea gazonul din faţa hotelului, sub terasa exterioară a acestuia se afla un cadavru în stare de descompunere.
În urma cercetării la faţa locului, cadavrul nu prezenta urme vizibile de violență. Faţa cadavrului se află într-o stare avansată de putrefacţie. Lângă cadavru s-a identificat o geantă cu mai multe înscrisuri uzate, printre care un bilet de ieşire din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Clinica Universitară de Pshiatrie, întocmit la data de 20.02.2015, pe numele de Crăciun Constantina de 77 ani, din care rezultă că pacienta a fost internată în Secţia Pshiatrie Palazu Mare, fiind un caz social fără sprijin familial.