7 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSpecialDeputatul Titi Holban a fost condamnat la trei ani de închisoare cu...

Deputatul Titi Holban a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. Decizia magistraților este definitivă

Deputatul Titi Holban a fost condamnat, miercuri, la trei ani de închisoare cu suspendare, într-un dosar de trafic de influență. Sentința magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă, informează Agerpres.

La ultimul termen de judecată, de luni, procurorii anticorupţie au cerut cinci ani de închisoare pentru deputatul Titi Holban. Parlamentarul le-a spus judecătorilor, plângând, că a pierdut tot.

„Banii au fost împrumutaţi. Am avut o întâlnire cu Paul Rădulescu în septembrie la notar şi atunci m-a amenintat. Paul Radulescu, având acea condamnare şi cercetarea pentru evaziune fiscală, a căutat să beneficieze de acest denunţ. Din 2008, de când am intrat în politică, soţia avea o firmă cu 70 de angajaţi, acum este în faliment. Casa este vândută. Am poprire pe 34.000 lei de la Parlament. Pot sa spun că am pierdut tot. Nu mai am nimic de pierdut”, le-a spus parlamentarul judecătorilor cu lacrimi în ochi.

După deliberări judecătorii au decis menţinerea pedepsei dispusă de instanţa de fond în luna martie, de trei ani de închisoare cu suspendare.

Titi Holban este acuzat de procurorii anticorupţie că ar fi primit zece mii de euro pentru a interveni la Direcţia Antifraudă în favoarea unei firme. A fost trimis în judecată în anul 2014.

Potrivit DNA, în ianuarie 2014, Titi Holban i-ar fi promis unui denunțător, în schimbul sumei de 10.000 de euro, sumă pe care a primit-o efectiv în două tranșe, că va interveni pe lângă o altă persoană, pentru ca aceasta, la rândul ei, să intervină pe lângă un inspector cu funcție de conducere la una dintre Direcțiile Regionale Antifraudă. Intervenția viza ca societatea administrată de un apropiat al denunțătorului să nu fie sancționată în urma controlului efectuat de această instituție.

În iunie 2014, DNA a cerut Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a deputatului Titi Holban, însă cererea procurorilor a fost respinsă.

Cele mai citite

Industria de amanet din România anticipează o creștere de cel puțin 20% în 2025

Valoarea pieței de amanet din România este estimată să depășească 2,5 miliarde de lei în 2024, ceea ce ar reprezenta o creștere de 25%...

Elena Udrea nu scapă de închisoare. ÎCCJ i-a respins cererea de revizuire a condamnării de 6 ani în dosarul „Gala Bute”

Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a respins joi cererea depusă de Elena Udrea privind revizuirea condamnării de 6 ani închisoare...

CP – Răzvan Dincă & Asociații asistă Rapid 1923 SA în victoria privitoare la mărcile „Rapid”

Societatea de avocați Răzvan Dincă & Asociații este mândră să anunțe soluția favorabilă obținută în numele clientului nostru, Fotbal Club Rapid 1923 SA, unul...
Ultima oră
Pe aceeași temă