Deputatul UDMR Karoly Kerekes a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, pentru conflict de interese, informează Mediafax.
Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să reducă pedeapsa primită de Karoly Kerekes în primă instanţă, în 27 octombrie 2014, de la doi ani la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare.
Instanţa a decis să aplice şi o pedeapsă accesorie în cazul lui Karoly Kerekes, astfel că îi vor fi interzise mai multe drepuri, respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie publică implicând exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii. Aceste drepturi îi sunt interzise până la terminarea executării pedepsei.
Citește și: Deputat UDMR, condamnat definitiv la închisoare
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 3 octombrie 2006 – 18 mai 2009, deputatul Kerekes Karoly a propus angajarea, la biroul lui parlamentar, a fiului său, a avizat cele două contracte individuale de muncă încheiate cu acesta şi a încheiat trei contracte civile de prestări servicii cu soţia sa şi cu fiul său.
Soţia şi fiul lui Kerekes Karoly ar fi realizat, în baza acestor contracte, un folos material în cuantum total de 56.663 de lei, sume plătite din bugetul Camerei Deputaţilor, precizau procurorii, în actul de sesizare a instanţei.
În septembrie 2011, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul instanţei supreme în cazul deputatul Karoly Kerekes, arătând că a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă privind angajarea fiului său, Szilard Kerekes, în perioada 2006 – 2010, şi a soţiei sale, Ildiko Susana Kerekes, în perioada 2004 – 2009, în cadrul Biroului Parlamentar deţinut în Circumscripţia electorală nr. 28 Mureş.
ANI preciza atunci că beneficiul obţinut în perioada 2004 – 2010 de soţia şi fiul lui Kerekes Karoly ar fi fost de 99.083 de lei (aproximativ 23.000 de euro).