În România, dacă tai ilegal copaci, ai 99 la sută şanse să scapi nepedepsit, arată studiul „În pădure se fură ca-n codru“, realizat de Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis şi prezentat ieri în cadrul unei dezbateri, la sediul Ministerul Mediului.
Analiza organizaţei non-guvernamentale concluzionează că procurorii consideră că infracţiunile silivice (tăieri sau furturi de peste 5 metri cubi de lemn) nu prezintă pericol social, astfel că majoritatea infractorilor scapă de trimiterea în judecată: din cele 7168 de dosare penale, 60 la sută sunt soluţionate prin NUP (neînceperea urmării penale), 27 primesc alte soluţii de netrimitere în judecată. Mai departe, cele 723 de dosare care ajung pe masa judecătorilor, 560 au primit pedepse suspendate, 250 au primit amenzi penale şi doar 34 de persoane au primit pedepse cu închisoarea cu executare, adică doar 4 la sută din cazurile trimise în instanţă. Cifrele vizează anii 2009 şi 2010.
„În România, dacă furi o pâine rişti închisoare de 7 ani. Pentru tăieri ilegale şi furt de pădure ai 99 la sută şanse să nu faci închisoare. Considerăm că se impun măsuri pentru ca infracţiunile sivice să fie tratate în concordanţă cu pericolul de mediu major şi cu pagubele pe care acest fenomen le aduce“, a spus Costel Popa, preşedintele Ecopolis.
Laszlo Borbely: „Vom modifica legislaţia“
Prezent ieri la dezbatere, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a vorbit despre necesitatea ca măsurile justiţiei să fie mai dure cu hoţii de lemn. Oficialul a spus că în curând se va modifica legislaţia în sensul furtul a mai mult de 1 metru cub de lemn (şi nu de 5 metri cubi, cum specifică legislaţia actuală) va deveni infracţiune.
„În România avem foarte multe persoane care păzesc pădurea. În alte ţări, pădurea nu este atât de păzită, dar furturile sunt mai mici decât în România“, a spus Borbely.
Directorul Romsilva, Valerian Solovăstru, a fost de acord, în mare, cu concluziile studiului, şi a făcut un apel la procurori şi judecători să fie mai puţin toleranţi cu cei care defrişează pădurile. Oficialul a vorbit despre impedimentele de care se lovesc angajaţii Romsilva, precum situaţia pădurilor aflate pe terenuri private sau martorii pe care îi cer instanţele pădurarilor. „De unde să aibă pădurarul martori, în pădure, atunci când constată fapta? Normal că de partea cealalaltă se găsesc vreo 10 martori să spună că acuzatul era, de fapt, în nu ştiu ce restaurant la momentul comiterii fapte. Aşa că scapă“, a spus Solovăstru. Directorul Romsilva a admis însă că multe dintre fapte sunt comise cu implicarea angajaţilor unor ocoluri silvice.
Punctele cheie ale analizei Ecopolis:
-Suprafaţa fondului forestier în România este sub media din Uniunea Europeană: 27% în România faţă de 42% în UE
-Infracţiunile constatate de către instituţiile de control au avut un prejudiciu total estimat de peste 24 milioane de lei. În acelaşi timp, autorităţile estimează că au fost tăiaţi ilegal peste 172.000 de metri cubi de masă lemnoasă, dar confiscările se ridică la mai puţin de 25% din acest volum
-În cazul contravenienţilor prinşi, majoritatea amenzilor s-au situat la limita inferioară a sumei prevăzute de lege
-Din dosarele privind infracţiunile silvice înregistrate la parchete, majoritatea primesc soluţii de neîncepere a urmăririi penale (60%) sau alte soluţii de netrimitere în judecată (27%). Doar 13% dintre autorii infracţiunilor silvice devin inculpaţi în faţa unei instanţe de judecată. Există însă parchete pentru care procentul de rechizitorii întocmite (trimiteri în judecată) pentru infracţiuni silvice este de sub 3%
-Din cei 13% autori de infracţiuni silvice ale căror cazuri au trecut de filtrul parchetelor, 66% primesc pedepse de închisoare cu suspendare, 30% primesc amenzi penale şi doar 4% primesc pedepse de închisoare cu executare