Disputa pe tema reprezentării legale a României la Consiliul European a fost transata ieri de Curtea Constitutionale, care a decis ca presedintele tarii este singurul reprezentant legal, dar presedintele si numai presedintele il poate mandata in mod expres pe premier sa-l inlocuiasca. Decizia Curţii devine obligatorie dupa publicarea in Monitorul Oficial (MO).
Dupa ce decizia instituţiei care veghează la respectarea constituţiei a devenit publică, liderii USL s-au întrunit la Palatul Victoria si au stabilit strategia de a fenta legea fundamentală: împiedicarea publicarii acestei hotărâri în Monitorul Oficial. Dacă Ponta s-ar fi dus la Consiliul European de la Bruxelles dupa publicarea deciziei in Monitorul Oficial, ar fi savarsit infractiunea de uzurpare de calitati oficiale, care se pedepseste cu inchisoarea, după cum spun specialiştii consultaţi de Rl. Insă, MO era în subordinea Camerei Deputaţilor, unde presedinte este Roberta Anastase, care ar fi putut găsi pârghii ( folosind o metodă practicată şi în alte situaţii, mai ales de PSD) de a publica rapid doar minuta Curţii Constituţionale, fără motivarea deciziei. Ca să se asigure că nu se întâmplă astfel de”accidente”, după cum ne-au spus chiar surse din PSD, liderii partidului au lansat in spatial public faptul că Monitorul Oficial trece prin ordonanţă de urgenţă, în subordinea guvernului sub pretextul obisnuit in astfel de situatii: stoparea neregulilor extreme de grave de acolo. Aceste acuzaţii nu au fost însă şi probate.
După ce a câştigat controlul asupra Monitorului Oficial, Ponta a putut să se ducă linistit la Bruxelles. El s-a prezentat la Consiliul European abia după ce s-a asigurat că preşedintele n-a plecat din ţară. „Ştiam sigur că Băsescu nu se va duce pentru a nu face de ras Romania, chiar daca asta ar insemna o batalie pierduta pentru el”spun surse PSD.
Interesant este că atât decizia Curţii Constituţionale, cât si ordonanţa de trecere a MO in subordinea Guvernului nu au fost publicate în Monitorul Oficial. Aşa că nimeni nu poate proba vreo infracţiune în eventualitatea declansării unei urmăriri penale.
Monitorul Oficial, din 1832
Regia Autonomă „Monitorul Oficial” a fost înfiinţată în 1991 şi continuă editarea publicaţiei oficiale a statului român, al cărei prim număr a apărut în anul 1832. Foaia oficială a devenit, încă de la înfiinţare, un adevărat breviar al principalelor evenimente istorice, politice şi culturale care au dus la apariţia şi evoluţia României moderne, după cum se arată pe pagina oficială a acestei instituţii.