Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași au preluat anchetarea cazului aparatului de zbor descoperit, miercuri, la marginea unei păduri din județul Vaslui, fără pilot. Procurorii vor face cercetări pentru exploatarea unei aeronave fără respectarea reglementărilor aeriene, transmite Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vaslui, procurorii de la Parchetul Curții de Apel Iaşi au preluat ancheta în cazul motodeltaplanului găsit la marginea pădurii din comuna vasluiană Costeşti.
”Competenţa desfăşurării cercetărilor în acest caz aparţine, conform Codul Aerian, Parchetului Curții de Apel Iaşi astfel încât toate documentele întocmite până acum de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale vor fi înaintate către această instituţie. Codul aerian prevede ca şi infracţiune pentru cazul de faţă exploatarea unei aeronave fără respectarea reglementărilor aeriene în vigoare”, a declarat, joi responsabilul mass-media al Poliţiei Judeţene Vaslui, Loredana David.
În urma anchetei preliminare făcută la faţa locului, polițiștii și reprezentanţi ai Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile au constatat că pilotul aparatului de zbor ar fi aterizat forţat, în condiţiile în care motodeltaplanul era avariat parţial şi nu distrus.
Un motodeltaplan de provenienţă rusească şi posibil folosit la traficul de ţigări a fost găsit prăbuşit, miercuri dimineaţă, într-o pădure din judeţul Vaslui, de către un pădurar care trecea prin zonă, însă în aparat sau în apropiere nu a fost găsită nicio persoană.
Construit dintr-o structură de aluminiu, motodeltaplanul era avariat parţial, fără ca locul destinat pilotului să fie distrus.
„Aparatul de zbor a fost găsit într-un lăstăriş de la marginea pădurii de la Chiţcani. Nu a fost cazul ca noi să intervenim, în condiţiile în care se afla acolo de câteva zile. În afară de motodeltaplan în sine, inclusiv cu rezervorul de benzină, nu s-a găsit nimic altceva la faţa locului”, a declarat, miercuri, inspectorul-şef al ISU Vaslui, Neculai Olaru.
Subprefectul judeţului Vaslui, Mircea Gologan, a spus că aparatul de zbor s-ar fi aflat în locul respectiv de aproximativ o săptămână, timp în care nimeni nu l-a descoperit.
„Nu se poate ca un aparat de zbor să stea acolo de cel puţin o săptămână şi nimeni să nu ştie nimic de el. Pe vremuri, astfel de motodeltaplane treceau graniţa dinspre Republica Moldova cu ţigări de contrabandă. Este posibil ca şi acesta să fi fost folosit la aşa ceva, însă nu ne pronunţăm până nu avem date. Poliţia va trebui să găsească pe cel sau cei care l-au dus acolo”, a precizat subprefectul Mircea Gologan.
Zeci de poliţişti, pompieri şi poliţişti de frontieră s-au deplasat la marginea pădurii de la Chiţcani, miercuri, după ce un pădurar a sunat la 112 şi a anunţat că în zonă a descoperit un avion de mici dimensiuni.