-2 C
București
duminică, 5 ianuarie 2025
AcasăSpecialCurtea de Apel Constanța decide dacă Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân...

Curtea de Apel Constanța decide dacă Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân în arest

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână vor afla dacă rămân în arest dupăc e Curtea de Apel Constanța judecă marți contestația la decizia Tribunalului, care le-a respins celor doi cererile de revocare a arestului preventiv.

Potrivit Mediafax, nici Mircea Băsescu şi nici Marian Căpăţână, care au fost aduşi la instanţă cu maşini separate, nu au făcut declaraţii la intrarea în sediul Curţii de Apel Constanţa.

Nelu Traşcă, unul dintre avocaţii lui Mircea Băsescu, le-a declarat jurnaliştilor că nu există o motivare concretă pentru menţinerea clientului său în arest preventiv.

"Argumentele sunt aceleaşi, în lipsa unei motivări concrete rămân aceleaşi argumente. Nu există motivare concretă, s-a susţinut la fel ca data trecută că este o perioadă prea scurtă în care a stat arestat preventiv. O aberaţie. Opinia noastră este că trebuie să se ia o altă măsură", a afirmat apărătorul fratelui preşedintelui.

Întrebat de jurnalişti despre faptul că Mircea Băsescu pare slăbit, avocatul a răspuns: "Nu sunt condiţii extraordinare în arest, dânsul are o vârstă şi anumite boli".

Şedinţa de la Curtea de Apel Constanţa a început la ora 10.00, mai scrie Mediafax.

Magistraţii vor lua în discuţie contestaţiile lui Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, la decizia Tribunalului Constanţa, care în urmă cu o săptămână le-a respins solicitările de înlocuire a arestului preventiv cu o altă măsură mai puţin restrictivă.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost trimişi în judecată în 14 iulie, în stare de arest, în dosarul în care fratele preşedintelui este acuzat că, prin intermediul lui Căpăţână, ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni la judecători să dispună o sentinţă favorabilă în procesul lui Bercea Mondial.

Dosarul în care Mircea Băsescu a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, iar Marian Adrian Căpăţână pentru complicitate la această infracţiune a fost înregistrat la Secţia Penală a Tribunalului Constanţa.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost arestaţi în 20 iunie, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele şefului statului.

Potrivit procurorilor, la începutul anului 2011, după ce faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, fiul acestuia, Florin Anghel, i-ar fi remis lui Mircea Băsescu suma de 250.000 de euro, prin intermediul lui Marian Căpăţână, în schimbul promisiunii că fratele preşedintelui va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea dosarului în care Bercea era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot, dar şi pentru alte cereri incidente în acea cauză.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă