Pe anumite porțiuni aceasta are stâlpi de electricitate pe mijloc. Iarna nu poate fi folosită.
În perioada 2008-2009, primarul din Limanu, Iustin Urdea, anunța un proiect interesant: o pistă de biciclete care să lege România de Bulgaria. Pista urma să treacă prin 2 Mai și Vama Veche și să ajungă la vecinii din sud. Atunci se puteau obține fonduri PHARE de la Comisia Europeană. Pista a fost construită, dar cu mici probleme.
De exemplu, pe o porțiune a ei au mai rămas stâlpi de electricitate în mijlocul ei. În plus, iarna, după cum o demonstrează fotografii postate pe rețelele de socializare, nu poate fi folosită. Mai mult, DNA a trimis în judecată cinci persoane, printre care și primarul. Acesta este acuzat de abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție în formă continuată (două acte materiale) și de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene. Mai sunt acuzați Voicu Bogdan, secretar al Primăriei Comunei Limanu, Tambozi Elena, reprezentant al unei societăți comerciale, Barbu Eugen, diriginte de șantier, și Cotin Vasile, reprezentant al unei societăți comerciale. Potrivit procurorilor, inculpatul Urdea Iustin Nicolae, beneficiind de sprijinul celorlalți inculpați, a atribuit contractul de realizare a pistei societății comerciale reprezentate de inculpatul Cotin Vasile, fără respectarea prevederilor legale.
“În același context, inculpatul Urdea Iustin Nicolae deși cunoștea împrejurarea că o parte a lucrărilor aferente traseului modificat al pistei comune s-a realizat anterior semnării unui act adițional la contractul respectiv de lucrări, a prezentat Autorității de Management documente cu un conținut nereal, care atestau în mod fictiv faptul că lucrările ar fi fost efectuate după intrarea în vigoare a actului respectiv. În baza acestor documente, unitatea administrativ–teritorială Limanu a obținut fonduri nerambursabile în cuantum de 413.641,31 lei. Documentele respective au fost întocmite și semnate de inculpații Tambozi Elena, în calitate de proiectant al lucrărilor respective, Barbu Eugen diriginte de șantier și Cotin Vasile“, se arată într-un comunicat al DNA.
Ministerul Dezvoltării și Administrației Publice s-a constituit parte civilă în procesul penal, cu suma de 215.428,10 euro.
Corecții financiare
Faptele descrise mai sus au avut drept consecință aplicarea de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a unei corecții financiare de 25% din valoarea contractului de lucrări, modificat prin actul adițional (reprezentând 116.258,73 euro și TVA în cuantum de 79.373,46 lei,), ce a determinat stabilirea în sarcina beneficiarului finanțării, respectiv a Consiliului Local al comunei Limanu, a unei creanțe bugetare de 68.427,19 euro, aferente contribuției U.E. la finanțarea proiectului, 92.012,03 lei, aferente contribuției publice naționale de la bugetul de stat, și TVA în sumă de 79.374,78 lei.