7.1 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialCSAT a avizat ordonanța de urgență privind regimul interceptărilor: parchetele vor folosi...

CSAT a avizat ordonanța de urgență privind regimul interceptărilor: parchetele vor folosi infrastructura SRI

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a avizat favorabil ordonanţa de urgenţă privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, a anunţat, vineri, preşedintele Klaus Iohannis. 

„Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a avizat favorabil acest proiect şi adoptarea lui de către Guvern va reprezenta în acest moment o soluţie, fie ea şi temporară, la o problemă care preocupă deopotrivă instituţiile statului şi opinia publică”, a declarat şeful statului, citat de Agerpres

Iohannis a explicat că acest proiect de act normativ este destinat să ofere, „într-o primă etapă”, o soluţie pentru activitatea organelor judiciare, urmând ca, ulterior, forul legislativ să poată avea în vedere şi alte soluţii pe care să le dezbată „cu toate instituţiile interesate şi cu societatea civilă”. 

„Sunt opinii potrivit cărora activitatea Parchetelor, în absenţa infrastructurii tehnice necesare pentru realizarea unor astfel de metode speciale de supraveghere, ar fi afectată atât din punct de vedere al operativităţii actului de urmărire penală, cât şi sub aspectul administrării unui probatoriu complet. Ordonanţa de urgenţă vine să răspundă exact acestei preocupări”, a arătat preşedintele. 

Citește și: Augustin Zegrean: CCR nu a vrut să ia o decizie contra SRI

Acesta a spus că scopul pentru care a convocat „de urgenţă” CSAT a fost „pentru a analiza, dezbate şi găsi soluţii în timp real la situaţia creată de decizia Curţii Constituţionale privind constituţionalitatea interceptărilor telefonice, cum e cunoscută în spaţiul public”. 

În opinia sa, această problemă are două aspecte importante. „Primul ţine de respectarea deciziei Curţii şi de nevoia de a pune în acord legislaţia cu această decizie. Al doilea aspect ţine de nevoia de a asigura neîntrerupt cadrul legislativ pentru ca justiţia să-şi facă datoria, fie că e vorba de cazuri de securitate naţională, fie de cazuri de corupţie. Ambele aspecte sunt esenţiale pentru funcţionarea statului de drept, iar eu, ca preşedinte, m-am angajat să fiu garantul funcţionării statului de drept în România”, a susţinut Klaus Iohannis. 

După ședința CSAT, Guvernul s-a reunit, într-o şedinţă extraordinară, pentru a lucra la ordonanţa privind interceptările. Proiectul acestei ordonante, obtinut de HotNews.ro, prevede ca sintagma „alte organe specializate ale statului” va fi eliminata din Codul de Procedura Penala. OUG introduce precizari clare ca probele sunt obtinute nemijlocit de procuror, organele de cercetare penala sau lucratori specializati din cadrul politiei iar modul cum sunt puse in executare mandatele va fi controlat de presedintele Inaltei Curti sau de un procuror desemnat de acesta. 

Citește și: Şedinţă specială de guvern pentru discutarea ordonanţei privind interceptările

Plenul CCR a admis pe 16 februarie, cu majoritate de voturi, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Codul de procedură penală care prevedea că supravegherea tehnică dispusă de procuror poate fi efectuată nu doar de „organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei”, ci şi de „alte organe specializate ale statului”.

Citește și: Daniel Morar: Probele obținute de SRI nu vor fi anulate în mod automat. Judecătorii vor decide

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Pensia medie lunară a crescut cu 22% în T3, numărul pensionarilor scade ușor

Pensia medie lunară din România a ajuns în trimestrul al treilea al anului 2024 la 2.582 de lei, marcând o creștere de 22% comparativ...

Premierul Slovaciei: „Ucraina nu va adera niciodată la NATO”

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a afirmat miercuri, în fața Comisiei Parlamentare a Afacerilor Europene, că Ucraina nu va fi invitată să devină membră NATO...

Turiștii străini au cheltuit, în medie, aproape 3.000 de lei/persoană în România, în primele nouă luni ale anului

Avionul a fost principalul mijloc de transport utilizat de turiști, urmat de autoturisme proprii, autocare și autobuze Turiștii nerezidenți cazați în structura de cazare turistică...
Ultima oră
Pe aceeași temă