22.8 C
București
sâmbătă, 29 iunie 2024
AcasăSpecialCorpul de control al Ministerului Sănătății, în control la Agenţia Naţională de...

Corpul de control al Ministerului Sănătății, în control la Agenţia Naţională de Transplant

Inspectorii Corpului de control al Ministerului Sănătății efectuează, miercuri, un control la Agenția Națională de Transplant. Potrivit ministrului Vlad Voiculescu, există „indicii serioase” că acreditarea Spitalului Sf. Maria pentru transplantul de plămân nu a fost făcută în mod judicios, informează Mediafax.

„Spitalul Sf Maria a fost acreditat (pentru transplant de plămân – n.r.) de Agenţia Naţională de Transplant. În acest moment, Corpul de control este la Agenţia Naţională de Transplant. Am indicii serioase că acea acreditare nu a fost făcută în mod judicios. La Sf. Maria există, de asemenea, alte probleme care mă fac să cred că transplantul de plămâni în România, la Sf. Maria, nu este ceva ce ne-am putea dori şi ar pune viaţa pacienţilor în pericol”, a precizat ministrul Sănătăţii.

Vlad Voiculscu a mai spus că, în prezent, pacienţii care au nevoie de transplant de plămâni sunt pe lista de aşteptare a spitalului AKH din Viena, dar şi a oricărui spital din Europa care efectuează transplant de plămâni, statul român decontând intervenţiile. „Nu există un monopol al AKH Viena. Dacă mă întrebaţi de ce se duc pacienţii la AKH, aş putea să vă dau eu un răspuns: pentru că acolo se efectuează mai mult de un transplant pe zi, cu rata de succes de peste 95%”, a adăugat ministrul Voiculesc.

El a ţinut să mai precizeze că inspectorii Corpului de control se află la ANT „de câteva săptămâni”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă