6.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialContradicţii între raportul ANPC şi producătorii de apă îmbuteliată

Contradicţii între raportul ANPC şi producătorii de apă îmbuteliată

Informaţiile difuzate recent de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor privind abaterile de la limitele microbiologicese se referă la o analiză efectuată asupra unui produs ce face parte dintr-un lot îmbuteliat şi nu la analize microbiologice efectuate la sursa sau la locul de îmbuteliere a apei de izvor ‘Izvorul Zânelor’, precizează reprezentanţii producătorului, Apemin Tuşnad, într-un comunicat remis, luni, Agerpres

„Informaţiile în cauză se referă la o analiză microbiologică efectuată asupra unui produs ce face parte dintr-un lot îmbuteliat de societatea noastră în urmă cu două luni, produs aflat la vânzare pe raftul unuia dintre distribuitorii noştri. Informaţiile nu se referă la analize microbiologice efectuate la sursa sau la locul de îmbuteliere a apei de izvor ‘Izvorul Zânelor’. În laboratorul nostru acreditat de RENAR din anul 2008 se fac analize microbiologice pentru fiecare lot în parte la toţi indicatorii prevăzuţi de legislaţia aplicabilă şi niciodată nu am întâmpinat neconformităţi. Aceste analize au fost efectuate şi cu privire la lotul în cauză, în termen de 12 ore ulterior îmbutelierii, conform prevederilor legale. Rezultatele analizelor interne, precum şi toate analizele efectuate de DSP Harghita în cadrul programului de monitorizare de audit au fost mereu conforme”, se menţionează în comunicat. 

Reprezentanţii Apemin Tuşnad subliniază, totodată, că până în prezent nu a fost primită nicio înştiinţare oficială şi la societate nu s-a dispus nicio măsură din partea niciunei autorităţi. 

„ANPC a trimis buletinele de analiză la DSP pentru pronunţare, după ce a aplicat amenzi şi a dispus retragerea produsului în cauză de pe piaţă (8 butelii de 2 l) de la un client de-al nostru. Am solicitat clarificarea, de urgenţă, a situaţiei descrise şi aşteptăm cu interes punctul de vedere al Direcţiei de Sănătate Publică pentru a putea avea o poziţie oficială”, se mai precizează în comunicat. 

Sâmbătă, ANPC anunţa, printr-un comunicat de presă, că inspectorii instituţiei au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 50.000 de lei pentru abateri de la limitele microbiologice în cazul a 5 tipuri de apă de masă şi apă de izvor îmbuteliată, comercializate în unele reţele comerciale din Bucureşti. 

Potrivit sursei citate, în perioada 4-9 martie, s-au prelevat eşantioane din sortimente de apă de masă şi de izvor din reţeaua comercială a unor lanţuri de hypermarketuri şi supermarketuri din Bucureşti. În urma controalelor, dintre cele 17 eşantioane prelevate şi analizate din punct de vedere microbiologic în cadrul Laboratorului SC Manor Laboratory Center SRL Bucureşti, 5 au fost neconforme, în urma analizelor de laborator. 

Pe lista mărcilor de apă declarate neconforme se află sortimentele: Winny – apă izvor plată îmbuteliată în PET-uri cu capacitatea de 2 litri, Aro – apă de masă necarbogazoasă îmbuteliată în PET-uri cu capacitatea de 2 litri, Calipso – apă de izvor îmbuteliată în PET-uri cu capacitatea de 6 litri, Izvorul Zânelor – apă de izvor plată îmbuteliată în PET-uri cu capacitatea de 2 litri şi Aqua Queen – apă de izvor îmbuteliată în PET-uri cu capacitatea de 5 litri. 

Conform ANPC, în urma abaterilor constatate, s-au aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 50.000 lei şi au fost oprite definitiv de la comercializare şi retrase din circuitul consumului uman a produselor Apa de Izvor Calipso şi Apa de Izvor Plata Izvorul Zânelor în cantitate totală de 244 de litri. Celelalte două sortimente nu se mai aflau la comercializare la momentul controlului. Totodată, s-a dispus extinderea controlului la producător în judeţul Ilfov, respectiv Harghita prin comisariatele judeţene de protecţie a consumatorilor.

Cele mai citite

Apelul premierului Ciolacu la parteneriate pentru reindustrializare are efect. 

Sprijin financiar important pentru un mare șantier naval   Șantierul Naval Damen Galați a obținut o finanțare de 25 mil. euro de la Exim Banca Românească pentru extinderea și modernizarea capacităților de asamblare...

Parada de 1 Decembrie la București. Peste 2000 de militari prezenți

Militarii se pregătesc intens pentru parada de 1 Decembrie din București, care va avea loc la Piața Arcul de Triumf. Parada de 1 Decembrie la...

Producătorii locali, tot mai prezenți în restaurante: o asociație dedicată le susține accesul în HoReCa

Marius Tudosiei, fondatorul Asociației Lanțului Alimentar Scurt (ALAS), susține pentru ZF că micii producători locali de alimente, de la brânzeturi la sparanghel, câștigă teren...
Ultima oră
Pe aceeași temă