Judetul Constanta a fost din nou lovit in plin de inundatii. Casele din peste zece localitati au fost afectate in urma ploilor torentiale abundente. Pana in momentul de fata nu au fost semnalate pierderi de vieti omenesti. Pagubele au fost estimate la cateva miliarde de lei vechi.
Situatia se va agrava
Raul abia urmeaza sa vina. Autoritatile locale sustin ca situatia se va agrava in urmatoarele zile avand in vedere ca potopul a lovit aproape aceleasi localitati afectate la inceputul acestui an de nivelul crescut al Dunarii. Neculai Coman, prim-adjunct al Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta al Judetului Constanta, a declarat ca ultimele rapoarte au relevat faptul ca puhoaiele au inundat localitatile Constanta, Nicolae Balcescu, Valu lui Traian, Deleni, Independenta, cu cele doua sate Fantana Mare si Tufan, Pestera si Amzacea. Pentru evacuarea apei din locuintele afectate se intervine cu toate subunitatile, mai putin Mangalia si Tuzla, astfel ca in permanenta sunt pe teren cel putin 12 echipaje. Totodata, Neculai Coman a mentionat ca de la primele ore ale diminetii dispeceratul a inregistrat peste 200 de solicitari.
Independenta, acoperita de ape
Din cauza pozitionarii, cea mai grava situatie a fost inregistrata in zona Independenta. Astfel, in aceasta localitate au fost afectate nu mai putin de 37 de gospodarii, sapte podete si imobilele a cinci institutii publice. In acelasi timp, drumul comunal a devenit impracticabil pe o portiune de 1.300 de metri. In satul Fantana Mare au fost inundate 11 locuinte, un transformator de inalta tensiune a fost distrus, iar strada a fost acoperita cu aluviuni pe o portiune de aproape un kilometru. Ploile abundente au blocat legatura si cu satul Tufan, drumul comunal fiind distrus pe mai bine de doi kilometri. Urmatoarea localitate care a stat in calea apelor a fost Pestera. Aici, pe langa cele peste 20 de case inundate, din cauza infiltratiilor un imobil s-a prabusit. Totodata, podul care face legatura cu comuna Izvoarele a fost si el luat de ape. In localitatea Amzacea, pompierii au alimentat cu apa potabila gospodarile dupa ce toate fantanile au fost umplute cu namol. Prim-adjunctul Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta a Judetului Constanta a mentionat ca, in principal, inundatiile au afectat centrul judetului Constanta.
Valuri de 7 metri in Marea Neagra
Conform informatiilor furnizate de Autoritatea Navala Teritoriala, nici o nava maritima nu mai poate intra sau iesi din Marea Neagra spre sau dinspre canalul Sulina, circulatia pe senal fiind permisa totusi. Ieri in jurul pranzului, pe Marea Neagra se inregistra furtuna de gradul 6, valurile avand o inaltime de aproape 7 metri.