13.2 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialConstanța: 11 hoți, prinși în timp ce furau bucăți din calea ferată

Constanța: 11 hoți, prinși în timp ce furau bucăți din calea ferată

11 bărbați sunt cercetați, după ce au fost prinși în flagrant când furau componente de cale ferată în Portul Constanța, relatează Mediafax. Oamenii legii au reușit să recupereze peste 11 tone de piese metalice, pe care suspecții le-au valorificat la un centru de colectare a deşeurilor feroase.

Potrivit reprezentanților Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, cei 11 bărbați au fost prinși la sfârșitul săptămânii trecute, în urma unei acțiuni la care au participat lucrători ai Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliției Române, dar și jandarmi și luptătorii SAS de la Poliția Județeană Constanţa.

Cei 11 bărbaţi sunt suspectați că, între 24 octombrie și 29 noiembrie, ar fi demontat şi sustras piese metalice de la vagoane aflate în triajul unei staţii de cale ferată din Portul Constanţa. Ulterior, bunurile ar fi fost transportate cu trei autoturisme, conduse de alți trei bărbați, și valorificate la un centru de colectare a deșeurilor feroase şi neferoase din localitatea Techirghiol.

În urma percheziţiei făcute la sediul firmei din Techirghiol, polițiștii au descoperit peste 11 tone de componente de cale ferată, cantitatea fiind ridicată şi predată reprezentanţilor CFR.

Cei 14 suspecți, cu vârste cuprinse între 22 şi 45 de ani, din judeţele Constanţa, Călăraşi, Ialomița, Braşov, Olt, Botoşani și Sălaj, au fost reţinuţi pentru 24 ore, iar duminică au fost prezentați magistraților Judecătoriei Constanţa. Instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile pentru doi dintre ei, arestul la domiciliu pentru patru, iar faţă de șapte a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Cercetările polițiștilor continuă în vederea documentării întregii activități infracționale și recuperării prejudiciului cauzat.

Cele mai citite

Hackerii iranieni au trimis informații despre campania lui Trump, în tabăra democraților

Un purtător de cuvânt al campaniei vicepreședintelui Kamala Harris a spus că doar „câteva persoane au fost vizate de aceste e-mailuri” Hackerii iranieni au luat...

Medic stomatolog condamnat la zece ani de închisoare pentru lipsire de libertate și agresiune sexuală asupra influenceriței Lolrelai

Un cutremur a zguduit lumea medicinei dentare după ce medicul Costin Iulian Berechet a fost condamnat la zece ani de închisoare cu executare. Berechet,...

Arabia Saudită condiționează relațiile diplomatice cu Israelul de „crearea unui stat palestinian”

Prinţul moştenitor şi lider de facto al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a afirmat miercuri că ţara sa nu va stabili relaţii diplomatice cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă