Dresura de animale nu va mai fi inclusă în obiectul de activitate al Circ&Variete Globus București, conform unui proiect de hotărâre care figurează pe ordinea de zi a ședinței de luni a Consiliului General al Municipiului București.
Astfel, conform modificărilor propuse la anexa nr. 3 a hotărârii C.G.M.B. nr. 414/2016, în descrierea obiectului de activitate a circului nu mai figurează termenul "dresură" și nici "turul menajeriilor". Totodată, din activitatea departamentului de relații internaționale ar urma să fie exclusă atribuția de a întocmi documentele pentru formalitățile vamale în cazul animalelor artiștilor străini care apar în spectacolele instituției, iar printre atribuțiile Compartimentului Tehnic-Administrativ nu mai figurează avizarea rețetarelor pentru dresurile străine, întocmirea formalităților pentru avizul sanitar-veterinar sau asigurarea transportului animalelor în turneele din țară și străinătate, transmite agerpres..
Prin urmare, Circ&Variete Globus București va fi "producător de spectacole și de momente artistice separate sau în cadrul spectacolelor, în care instituția realizează partea de creație, regie, scenariu, coregrafie, muzică, design costume, design decoruri, cât și costume, decoruri, recuzită, cu artiști salariați și colaboratori, având dreptul ulterior să încheie contracte cu parteneri din țară și străinătate, pentru derularea de programe cultural-artistice".
Totodată, conform proiectului de hotărâre, animalele aflate în responsabilitatea Circ&Variete Globus București vor fi relocate, în baza unui protocol încheiat între această instituție publică și Fundația Vier Pfoten, în termen de cel mult șase luni de la data intrării în vigoare a hotărârii. În această perioadă, administrația circului va asigura animalelor condițiile de bunăstare.