Comisarul șef al Poliției Stațiunii Covasna, Nicolae Stănescu, a fost trimis în judecată, în arest preventiv, pentru luare de mită, informează un comunicat al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
”Inculpatul Stănescu Nicolae, în calitate de comisar şef de poliţie judiciară în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Covasna – Poliţia Staţiunii Covasna, a pretins şi primit sume de bani de la un denunţător (100 lei la sfârşitul lunii februarie 2014 şi 500 lei la datele de 17 aprilie 2014 – pretindere şi 18 aprilie 2014 – primire), persoană pe care o cerceta într-un dosar penal pentru comiterea de infracţiuni la legislaţia rutieră, promiţându-i că îl va ajuta cu dosarul respectiv, în sensul că va amâna efectuarea cercetărilor şi finalmente va conduce cercetările astfel încât să nu fie sancţionat, iar dacă se va ajunge totuşi la o sancţiune aceasta să fie „cu suspendare”, arată DNA.
La sfârşitul lui februarie 2014, inculpatul Stănescu Nicolae a mai cerut şi primit bani de la de la acelaşi denunţător în legătură cu soluţionarea aceluiaşi dosar penal, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, dosar repartizat pentru soluţionare inculpatului.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalului Covasna.