1.5 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialComandament de iarnă: Guvernul a revocat starea de urgenţă în cele 7...

Comandament de iarnă: Guvernul a revocat starea de urgenţă în cele 7 judeţe

Prim-ministrul Victor Ponta a revocat, luni, în cadrul comandamentului de iarnă starea de urgenţă în cele şapte judeţe din ţată.

Premierul a mulţumit tuturor oamenilor şi instituţiilor care s-au implicat în acţiunile deszăpezire, dar a avertizat că autorităţile trebuie să fie pregătite în continuare, probabil, pentru inundaţii inevitabile după căderile de zăpadă din ultimele zile.

„Încetăm starea de alertă însă vreau să vă spun de pe acum, chiar dacă poate părea prematur, dar nu e niciodată prematur, bănuiesc că o să ne pregătim la un moment dat pentru nişte inundaţii, că, dacă a nins mult, la un moment dat inevitabil se va întâmpla şi acest lucru”, a spus Ponta în comandamentul de iarnă reunit la Guvern.

El a adăugat că, din luna martie, vor începe să funcţioneze cele două comitete naţionale, respectiv pentru intemperii, coordonat de vicepremierul Liviu Dragnea, şi pentru situaţii de urgenţă, coordonat de vicepremierul Gabriel Oprea.

Judeţele Brăila, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Vrancea, Constanţa şi Tulcea s-au aflat săptămâna trecută sub avertizare cod roşu de viscol şi în stare de alertă.

Premierul a cerut acordul membrilor Guvernul pentru ca România să ajute Slovenia care a rămas fără curent electric şi are nevoie de generatoare pe o perioadă de o lună de zile, timp în care se va remedia defecţiunea.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă